Clipe cumplite pentru o adolescentă dintr-o localitate constănţeană.
În cadrul conferinţei au fost prezentate metode de responsabilizare socială.
Un jaf petrecut miercuri seara la intersecţia străzilor Muzeului cu Şirul Canonicilor a avut un final fericit datorită intervenţiei prompte a poliţiei.
În data de 28 octombrie 2010, Primăria Municipiului Oradea a fost vizitată de 20 de tineri din Debreţin şi Oradea, în cadrul unui proiect comun.
powered by Surfing Waves
Măsura îi vizează în mod direct pe copiii aflați în sistemul de protecție, persoanele adulte cu dizabilități, vârstnicii și beneficiarii serviciilor destinate prevenirii și combaterii violenței domestice.
Festivalul Internațional de Film de la Trieste este unul dintre cele mai importante evenimente de cinema dedicat filmului din Europa Centrală și de Est.
O secvență aparent banală, surprinsă de o cameră de supraveghere din Vadu Crișului, ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care sunt gestionate deșeurile menajere în zonă.
Un conducător auto a cerut Judecătoriei Oradea anularea unei amenzi de 405 lei, aplicată pentru depășirea vitezei legale admise în localitate, invocând faptul că se deplasa cu atenție deoarece primise mai multe notificări de la aplicația Waze referitoare la prezența unui radar pe strada pe care se deplasa.
Locuitorii comunei Sântandrei își exprimă în mediul online nemulțumirea față de starea infrastructurii, acuzând lipsa asfaltului, a canalizării și a iluminatului public pe mai multe străzi, în ciuda nivelului ridicat al impozitelor locale.
2
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat emiterea unei atenționări de Cod Galben, valabilă de duminică, 25 ianuarie, ora 14:00, până marți, 27 ianuarie, ora 10:00.
În luna decembrie 2025, consiliile locale din comunele Suplacu de Barcău și Girișu de Criș au adoptat hotărârile privind taxele și impozitele locale pentru anul 2026.
3
Anul 2025 a fost unul de prudență pe piața muncii din România, marcat de incertitudini macroeconomice și de o scădere cu aproximativ 10% a numărului de joburi noi față de 2024.
1
Expoziţia, organizată cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, este semnată de Andrei Budescu și Cristian Opriș, fiind curatoriată de Alexandra Sârbu.
Vlad Munteanu, fost elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea, este astăzi student la Sciences Po Paris, una dintre cele mai prestigioase universități de științe politice din Europa.