Târgul de Paşti din Piaţa Unirii are şi în program şi componenta tradiţională a sărbătorii creştine dar şi distracţie pentru familiile cu copii.
Orădenii sunt aşteptaţi în Piaţa Unirii, la târg, cu piese de teatru, ateliere de încondeiat ouă sau demonstraţii de bătut toaca.
Spectacolul realizat de peste 70 de actori, care evocă patimile Mântuitorului de pe Calea Crucii și crucificarea acestuia, va porni marți, la ora 17:00, de pe strada Republicii, intersecţie cu Aurel Lazăr.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 16 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei adolescenți, cu vârste de 16 și 17 ani, au fost pedepsiți de judecătorii din Oradea și Beiuș în două dosare în care au fost acuzați de furt din locuințe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare a căii ferate Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor au avansat diferit pe cele patru loturi.
Educație
Uneori, cele mai importante cinci minute dintr-o oră de prevenire încep după ce ora s-a terminat. Clasa se golește, colegii ies pe coridor, iar un copil rămâne în urmă și întreabă timid: „Doamna, pot să vă întreb ceva?”. Povestește despre „un copil” căruia i s-a întâmplat ceva, dar, pe măsură ce vorbele vin, devine limpede că vorbește despre el. Despre un conflict, bullying, un mesaj primit online sau despre ceva ce nu a avut curaj să spună nimănui.
Cultură
La Casa Darvas – La Roche a avut avut loc cel de al doilea eveniment în colaborare cu Facultatea de Arhitectură „Ybl Miklós”.
Educație
Bursa socială minimă pentru studenți ar trebui să crească de la 925 la 1.050 de lei în anul universitar 2026–2027, solicită Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Ministerul Educației propune însă menținerea actualului cuantum, potrivit proiectului de ordin discutat luni, 15 septembrie, în Comisia de Dialog Social.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea se află în fața debutului în meciurile oficiale din noul sezon.