Agenții de la circulație monitorizează mașinile cu numere străine. Timp de două zile toate autoturismele cu numere străine au fost trase pe dreapta, iar dacă la volan se afla un cetățean român, autoturismul era luat în evidența polițiștilor. Peste 150 de mașini cu numere străine au fost trecute în evidență de la începutul anului.
Vineri, începând cu ora 12, la Liceul Teoretic Aurel Lazăr a avut loc o activitate dedicată zilei Europei denumită Obiceiuri culinare din 16 ţări europene.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cum îți dai seama că un elev a înțeles cu adevărat fizica și nu doar a găsit răspunsul corect?
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni și dus acasă, unde anchetatorii efectuează percheziții într-un dosar de înșelăciune, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Municipiul Salonta și comunele Mădăras și Tulca pregătesc împreună un proiect pentru dezvoltarea mobilității în zonă, cu finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Economic
Certificatele de înregistrare fiscală și cele de înregistrare în scopuri de TVA vor avea un format mai simplu atunci când sunt emise pe hârtie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Brusturi ar putea avea o sursă proprie de apă pentru alimentarea rețelei publice, după ce forajul de prospectare a ajuns la adâncimea de 170 de metri și a indicat un debit de 18 mc/oră. Pentru realizarea forajului, administrația locală a alocat suma de 101.640 de lei din bugetul comunei.
România
Parcarea mașinii nu înseamnă doar alegerea unui loc în care autoturismul să nu încurce traficul.
Cultură
În perioada 10-20 septembrie s-a desfăşurat cea de a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea (FITO), cu secţiunile Festivalul de Teatru Scurt şi Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a fost învinsă cu scorul de 98-96 de Sakon Vilpas, contând pentru finala turneului 1 de calificare din cadrul FIBA Basketball Champions League.
BIHON Sport local
Sâmbătă și duminică s-au jucat cele 7 meciuri din etapa a III-a.