Zeci de mii de timişoreni vor primi somaţii de la Direcţia Fiscală, în următoarele săptămâni, pentru că nu şi-au achitat, cu anii, taxele şi impozitele. Iniţial primarul Nicolae Robu a anunţat că cei care nu şi-au plătit dările vor fi şi amendaţi, dar ulterior edilul a aflat că potrivit legii... nu pot fi amendaţi.
Zeci de timişoreni, în mare parte pensionari, s-au instalat în faţa Direcţiei Fiscale, miercuri, la primele ore ale dimineţii, pentru a fi primii care îşi plătesc impozitele în noul an, dar nu au mai fost cozile infernale din alţi ani, când dările se achitau la primărie şi oamenii se înghesuiau pe scările instituţiei până în curte. Impozitele şi taxele locale au rămas la acelaşi nivel ca în 2012 la Timişoara.
Primarul Nicolae Robu a introdus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Timişoara de marţi un proiect de hotărâre prin care taxele şi impozitele locale revin la nivelul de anul trecut. Amenzile vor fi totuşi indexate cu 16 la sută, reprezentând rata inflaţiei pe ultimii trei ani.
„În Timişoara nu se va majora niciun impozit local”, a declarat, joi, primarul Robu. El a ţinut să pună capăt speculaţiilor făcute în ultimele zile care dădeau ca sigură o majorare a impozitelor şi taxelor locale începând de anul viitor. În timp ce Robu se joacă cu cuvintele, directorul Direcției Fiscale din cadrul Primăriei Timișoara declară franc că anul viitor se vor indexa taxele pe clădiri, terenuri, mijloace de transport și autorizații cu 16,05%, exact cu plafonul minim impus de Guvern.
Proprietarii unui local din Complexul Studenţesc al Timişoarei au solicitat primăriei plata unei taxe pentru folosirea unei porţiuni din aleea studenţilor pe care o deţin. Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că vor realiza un drum paralel ca să poată ocoli studenţii acel loc, dar trebuie să plătească despăgubiri pentru folosirea terenului proprietate privată până acum.
powered by Surfing Waves
Cultură
A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.
Cultură
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.
BIHON Sport local
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.
Cultură
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.