În ciuda crizei prelungite, încasările din taxe şi impozite se menţin la nivelul anului trecut.
Membrii Senatului Universităţii din Oradea au analizat şi aprobat, marţi, cuantumul taxelor percepute pentru examene şi cursuri de pregătire ale personalului didactic, organizate şi gestionate de Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic, în anul universitar 2012/2013.
Poliţiştii locali au verificat pe parcursul acestei luni activitatea mai multor terase de pe raza Timişoarei, altele decât cele din zona centrală. Agenţii au aplicat peste 20 de amenzi, pentru că unele terase funcţionau chiar fără acord de la primărie sau pe o suprafaţă mai mare decât cea autorizată, şi a fost recuperată suma de peste 17.000 de lei, taxe neplătite pentru ocuparea domeniului public.
Senatul Universităţii din Oradea (UO) a aprobat în şedinţa de luni, 28 mai, propunerea Consiliului de Adminsitraţie, modificată de Comisia de Buget Finanţe a Senatului universitar, de ajustare a nivelului actual al taxelor de şcolarizare.
Universitatea din Oradea intenţionează să mărească cu 3% taxele de şcolarizare.
powered by Surfing Waves
România
Pasagerii care și-au cumpărat bilete de avion la AnimaWings pentru următoarele săptămâni trebuie să își verifice rezervările și să urmărească notificările primite de la companie.
Cultură
A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.
Cultură
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.
BIHON Sport local
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.
Cultură
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.