ORADEA - Decizia aleşilor locali de a păstra numărul de mașini de taxi din Oradea în ciuda legii „patru la mie” este ilegală, susţine prefectul Mircea Ghitea. Acesta a anunţat ieri că a cerut Consiliului Local (CL) reanalizarea hotărârii, acesta fiind primul pas de făcut în cazul constatării ilegalităţii unei hotărâri a CL.
ORADEA - La expirarea termenului pentru reautorizarea taximetriştilor, 323 de autorizaţii din totalul de 1.110, câte spunea primarul Mihai Groza că rămân în Oradea, au rămas neatribuite. Asta în condiţiile în care aproximativ 250 de taximetrişti au protestat luni, la Sala Sporturilor, faţă de reducerea numărului de taximetre din Oradea.
ORADEA - Taximetrişti fără autorizaţie sau fără ecuson. Taxiuri fără tarife afişate în mod vizibil. Neeliberarea bonului fiscal. Acestea sunt doar câteva dintre neregulile găsite la sfârşitul săptămânii trecute în urma controlului efectuat de către AJPC Bihor, Poliţie şi Autoritatea Rutieră Română, în staţia de taxi de lângă Piaţa Rogerius.
ORADEA - Taximetriştii orădeni acuză municipalitatea că vrea să retragă, fără temei, 300 de autorizaţii de taxi. „Noi nu cerem decât să se aplice corect legea, însă se pare că din partea administraţiei nu se doreşete acest lucru. Primăria găseşte tot felul de chestiuni ca să retragă autorizaţiile.
ORADEA - O fetiţă în vârstă de opt ani a fost acroşat sâmbătă la ora 11:10 de un taxi, aproape de intersecţia străzilor Lăpuşului cu Grigore Eroftie din Oradea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook, unul dintre fiii lui Viorel Pașca, Sabin, a dezvăluit cum a fost tratat el și familia sa în orele petrecute în arest, acolo unde au fost trimiși ca urmare a emiterii unor ordonanțe de reținere de către DIICOT – Structura Centrală, în urma descinderilor din această săptămână la așezămintele familiei Pașca din Bihor.
Bihon CSM Oradea
Reprezentativa de baschet a Suediei a câștigat cu scorul de 87-76 meciul de pe teren propriu cu Cehia, contând pentru etapa a 5-a din Grupa H a calificărilor pentru FIBA Basketball World Cup 2027. Naționala Suediei este pregătită de antrenorul echipei CSM CSU Raiffeisen Oradea, Mikko Riipinen.
Cultură
Şapte costume populare complete din colecţia artistei bihorene au fost expuse la Roma.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie din Oradea și ginerele ei au fost condamnați la închisoare cu suspendare într-un caz în care au fost investigați de polițiștii antidrog și de procurorii DIICOT pentru efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Bihon CSM Oradea
Internaționalul olandez Emmanuel Nzekwesi se desparte de echipa „leilor roșii”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în cadrul ședinței ordinare din luna iunie, scoaterea la licitație publică a cinci parcele de teren aflate în proprietatea privată a municipalității.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Muzică pentru toate gusturile, pe cele patru scene, au putut savura cei peste 11.000 de festivalieri care au trecut porțile ediției a V-a a „Waves Festival”.
FC Bihor
FC Bihor pleacă luni dimineața în cantonament în Slovenia cu un lot format din 22 de jucători.
Economic
Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial și va produce efecte începând cu 27 iulie 2026.
Economic
Parlamentul a decis prelungirea până la finalul anului 2026 a măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru o serie de produse alimentare de bază, într-o intervenție legislativă care menține schema de control al prețurilor pe întreg lanțul de aprovizionare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare a Casei de Cultură din Aleșd vor începe în perioada următoare, după semnarea contractului de execuție.