Filmul „Despre oameni şi melci” se lansează la Timişoara. Cinefilii din urbe îi vor întâlni la premiera de gală de la Cinema City pe regizorul Tudor Giurgiu şi pe actorii din distribuţie şi vor putea obţine nu doar autografe de la vedete, ci şi răspunsuri la curiozităţile legate de film.
În urma plângerilor legate de discriminarea persoanelor cu dizabilităţi în Timişoara, viceprimarul Dan Diaconu a avut miercuri o primă întâlnire cu reprezentanţii Grupului Ceva de Spus. Edilul aşteaptă un inventar al problemelor cu care se confruntă aceste persoane cu nevoi speciale pentru a încerca rezolvarea lor în măsura în care acestea ţin de competenţa autorităţilor locale.
Un concert cu două prime audiţii mondiale va deschide ediţia 2012 Timmorgelfest. Vreme de mai multe săptămâni iubitorii muzicii de orgă vor avea parte, la Timişoara, de recitaluri susţinute de artişti de prestigiu din Franţa, Italia şi România.
Unul dintre cele mai apreciate topuri ale instituţiilor de învăţământ superior, QS World University Rankings 2012, anunţă Universitatea de Vest Timişoara, alături de alte trei instituţii româneşti, în primele 700.
Ziua şi evenimentul la Cartea de Nisip! Un eveniment editorial, o seară dedicată alchimiei şi o expoziţie de caricatură colorează a doua jumătate a acestei săptămâni în librăria din centrul Timişoarei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Scena principală din Piața Unirii a fost locul unui nou moment muzical în cadrul FestiFall 2026.
BIHON Sport local
Etapa a început joi și s-a încheiat duminică. Doar sâmbătă a fost ziua gazdelor, care au câștigat cele 4 meciuri. După patru victorii cu 1-0, Foresta a realizat scorul etapei marcând 9 goluri, dintre care 4 au fost marcate de Paul Suciu. Grație golaverajului, echipa din Tileagd a depășit pe CS Vadu Crișului și a urcat pe primul loc, având un gol marcat în plus.
Educație
Peste 300 de elevi și profesori au fost premiați duminică, 11 octombrie, la Filarmonica din Oradea pentru rezultatele obținute la concursurile și olimpiadele, naționale și internaționale.
FC Bihor
FC Bihor și FC Bacău s-au duelat duminică într-o atmosferă bacoviană în cea mai ploioasă zi din ultimele 7 luni în Oradea. Jucătorii celor două echipe n-au fost apăsați de vreme și în fața a circa 400 de temerari din tribune au oferit un meci dinamic, cu multe faze de poartă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vremea se schimbă în Bihor, unde sfârșitul de săptămână aduce ploi și o scădere a temperaturilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În evenimentul rutier, care s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11 octombrie, în jurul orei 01:00, au fost implicate un autoturism și o autobasculantă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminciă, 11 octombrie, pe strada Calea Aradului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania de salubritate și gestionare a deșeurilor RER Vest a fost ținta unui atac informatic comis de o persoană necunoscută asupra bazei de date ale aplicației „Contul meu”, de pe portalul rervest.ro, în care sunt cuprinse și datele personale ale clienților companiei.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața Unirii a fost plină de muzică, aplauze și telefoane ridicate spre scenă în a doua seară de Oradea FestiFall 2026. Sâmbătă, 10 octombrie, Andrei Bănuță, Horia Brenciu Orchestra și MIRA au adus trei spectacole cu atmosfere diferite, dar cu același numitor comun: un public care a cântat, a dansat și a răspuns entuziast invitațiilor artiștilor. Între concerte, cerul orașului a fost luminat de un spectacol de drone.
Economic
Părinții salariați care au în întreținere copii cu dizabilități beneficiază de un regim special privind munca la domiciliu sau telemunca. Legislația le permite să lucreze de acasă până la opt zile în fiecare lună, iar facilitatea poate fi folosită până când copilul împlinește 18 ani.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primele două zile de FestiFall 2026 au transformat Oradea într-o mare scenă în aer liber, cu mii de oameni care au ieșit în stradă pentru muzică, spectacol și experiențe pentru toate vârstele. Vezi la finalul materialului programul complet pentru ziua 3 de FestiFall 2026.
1