Muzicianul german Patrice, unul din invitaţii speciali ai celei de-a şaptea ediţii a festivalului Plai va avea o sesiune de autografe în Timişoara, în ziua de 14 septembrie, când va susţine şi un concert în cadrul manifestării care se desfăşoară la Muzeul Satului Bănăţean.
Anual, la Timişoara aproximativ 250 de persoane de vârsta a treia se apucă se înveţe limbi străine sau urmează cursuri care îi familiarizează cu computerele, internetul şi noua lume virtuală. Profesori sunt tineri voluntari din România, Germania, Austria, Spania şi Olanda, iar învăţăceii pensionari oferă în schimb experienţă de viaţă şi căldură sufletească, pe lângă o mică sumă de bani. Ineditul program se desfăşoară sub „umbrela” Academiei Seniorilor, care în acest an le dă cursanţilor posibilitate să-şi exerseze engleza...prin skype.
Unul dintre cei mai cunoscuţi producător de software, compania Microsoft va inaugura la Timişoara, pe 13 septembrie, un nou birou. Acesta este parte a Centrului de Suport Tehnic care funcţionează deja la Bucureşti.
Un exerciţiu de căutare şi salvare la care vor participa atât reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, poliţişti, voluntari din Timişoara, precum şi invitaţi din Serbia şi Ungaria va avea loc sâmbătă, în localitatea Giroc din judeţul Timiş. La căutări vor participa şi piloţi de motoparapante.
O ţară exotică, luxuriantă, luminată de lampioane şi vegheată de un Buddha de aur, în mijlocul Parcului Rozelor: maestrul Peter Oschanitzky îi va conduce pe timişoreni în Ţara Surâsului.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tronsonul Chiribiș - Biharia al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis în acest an. Directorul CNIR vine la Oradea
Lucrările la tronsonul Chiribiș- Biharia din Autostrada Transilvania, executate de compania Selina, se desfășoară într-un ritm intens, cu sute de muncitori și utilaje mobilizate pe șantier.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Consiliul Europei salută intervenția DIICOT. Viorel Pașca: „Ați căzut în plasa celor care v-au furnizat informațiile”
DIICOT a făcut public un nou comunicat în care anunță că intervenția instituției în dosarul Dumbrava este menționată în mod explicit într-o scrisoare transmisă de Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Michael O'Flaherty, prim-ministrului României.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Dragoș Pîslaru anunță că încă două persoane relocate de la Dumbrava au decedat, iar un bărbat a fugit dintr-un centru social
Având în vedere interesul constant manifestat de opinia publică față de situația persoanelor vulnerabile relocate de la Dumbrava, ministrul Dragoș Pîslaru prezintă datele centralizate în urma celor 79 de vizite pe teren efectuate de inspectorii sociali.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Ianoșda

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Piața București, Săvineștilor, Berzei

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Ceica, Lăzăreni, Drăgești și Hidișelu de Sus

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Investiție de 36 de milioane de lei la Colegiul Emanuil Gojdu. Elevii revin din toamnă într-o clădire complet modernizată
În urmă cu un an, holurile Colegiului Național „Emanuil Gojdu” erau ocupate de schele, materiale de construcții și muncitori, iar elevii și profesorii încercau să își desfășoare activitatea într-un program adaptat permanent în funcție de evoluția lucrărilor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O femeie și fiul ei de 8 ani au plecat de la domiciliul din Oradea și nu s-au mai întors. I-ați văzut?
O femeie de 34 de ani și fiul ei, în vârstă de 8 ani, sunt căutați de polițiști după ce au plecat voluntar din locuința în care stăteau în Oradea și nu s-au mai întors. 1

Cultură

Râs pe săturate și voie bună la show-ul de stand up comedy cu Costel, la Oradea
Seara va fi deschisă de comedianții Dima Cubreacov și Mirel Popinciuc.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Autobuz OTL cu călători la bord, implicat într-un accident pe strada Gheorghe Doja din Oradea. Șoferul, cercetat disciplinar
Un autobuz electric BYD al OTL, în care se aflau călători, a lovit marți, 21 iulie în jurul orei 11:00, un autoturism parcat pe strada Gheorghe Doja. 3

Cultură

MuzeFilm: Filmele Craii de Curtea Veche a lui Mircea Veroiu și Alișveriș al regizorului orădean Vasile Todinca, proiectate la Oradea
Ediția din acest an îi aduce la Oradea pe actorii Marius Bodochi, Răzvan Vasilescu, Florentina Năstase și pe regizorul Vasile Todinca.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Azilele de la Dumbrava au ajuns în atenția Consiliului Europei. Oficialii cer explicații privind abuzurile ignorate
Consiliul Europei solicită explicații României în legătură cu centrele ilegale din Bihor. Comisarul pentru drepturile omului, Michael O’Flaherty, avertizează că autoritățile au ignorat timp de ani de zile semnalele privind abuzurile din casele lui Viorel Pașca și cere măsuri pentru prevenirea unor situații similare. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Primarul Florin Birta, despre avizul pentru Marșul Pride din Oradea: „Mâine vom anunța decizia”
În cadrul unei conferințe de presă care s-a desfășurat în cursul zilei de marți, 21 iulie, edilul Oradiei a fost întrebat despre avizul pentru Marșul Pride. 5

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul rămâne în topul insolvențelor din România. Comerțul și construcțiile, cele mai afectate
Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate care ajung în insolvență continuă să crească în România, iar Bihorul se menține printre județele cele mai afectate, chiar dacă, local, numărul procedurilor deschise este ușor mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut. 1