Candidatul PDL la Primăria Timişoara, Gheorghe Nodiţi, a infirmat public, luni, toate zvonurile legate de o eventuală retragere a sa din cursa electorală. Nodiţi continuă campania şi pune la bătaie... un camion de mere verzi pentru a-i convinge pe timişoreni să voteze sănătos.
Un val de romantism pur, electrizant şi suav, a inundat cu graţie Timişoara Muzicală în seara dedicată baletului clasic. Bianca Fota şi Gigel Ungureanu, solişti ai Operei din Bucureşti, au dansat pentru timişoreni cea mai tulburătoare poveste de iubire dincolo de moarte, baletul Giselle, în cadrul Festivalului Internaţional al Operei Române Naţionale din Timişoara, ediţia a XXXVII-a (27 aprilie – 30 mai 2012).
Toți cei care își doresc funcția de primar al Timișoarei, după alegerile din 10 iunie, sunt invitați la o dezbatere despre degradarea monumentelor din municipiu.
O tânără este cercetată penal pentru că își bătea copiii de numai câțiva ani. Aceasta a fost surprinsă de polițiști în timp ce își lovea micuții chiar în fața Catedralei Mitropolitane din Timişoara, unde cerșea. Cazul a ajuns și în atenția Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş.
Zeci de lampioane au fost lansate, duminică seara, în Piaţa Unirii din Timişoara. Evenimentul a fost organizat în memoria persoanelor care au fost bolnave de SIDA şi au decedat.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectorul de poliție Paul Romario Buzaș, din cadrul IPJ Bihor, a câștigat medalia de aur la lupte greco-romane, categoria de până la 87 de kilograme.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Lucian-Călin Puia, va fi mutat temporar din funcție începând de marți, 13 octombrie, pe perioada desfășurării a două cercetări disciplinare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat trimiterea în judecată a fostului director al școlii din Aușeu, Adrian Botici, în vârstă de 61 de ani, acuzat de patru infracțiuni de agresiune sexuală asupra unor elevi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prezentă la ședința solemnă a Consiliului Local cu ocazia Zilei orașului, vicepremierul Oana Gheorghiu a primit un buchet de flori de la primarul Florin Birta având în vedere că pe 12 octombrie este ziua sa de naștere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele trei zile de distracție din cadrul FestiFall au prefațat manifestările oficiale organizate în 12 octombrie, cu prilejul Zilei orașului Oradea. Libertatea câștigată de înaintași nu trebuie doar comemorată, ci și apărată prin faptele celor care o moștenesc, ar putea fi o concluzie a mesajelor transmise cu acest prilej în discursurile oficiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un caz mai puțin obișnuit a fost soluționat recent de Judecătoria Oradea, care l-a obligat pe un bărbat să plătească peste 25.000 de lei unei firme de la care a închiriat un ATV pentru doar două ore, cu 340 de lei.
BIHON Sport local
Lucrările de modernizare a Bazei Tineretului din Oradea sunt aproape de finalizare.
FC Bihor
FC Bacău a fost echipa care a pus cele mai multe probleme lui FC Bihor într-un joc disputat în acest sezon pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Timp câștigat, mai puțină birocrație și servicii predictibile: acestea sunt cele trei obiective asumate de șeful CAS Bihor pentru anul 2030. Între țintă și realitatea de azi rămân însă plafoane, întârzieri și reguli pe care casa județeană nu le poate schimba singură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Între carieră și pasiunea pentru sport: Un angajat al Penitenciarului Oradea a cucerit aurul la judo
Un angajat al Penitenciarului Oradea a obținut medalia de aur la judo, în cadrul unei competiții sportive dedicate Zilei Luptătorului Antiterorist „24 Decembrie”.
BIHON Sport local
La Miercurea Ciuc a avut loc în perioada 9-10 octombrie Campionatul Național pentru echipe de judo, la categoria de vârstă cadeți (U18 ani), feminin și masculin.