După ce a declarat că tramvaiele noi sunt prea scumpe pentru bugetul de care dispunem, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat că se va deplasa miercuri la Iaşi pentru a vedea un astfel de mijloc de transport modernizat, iar apoi va merge la Paşcani pentru a vedea fabrica unde au loc aceste lucrări.
Timişoara va fi în sfârşit reprezentată în board-ul de conducere al rugby-ului românesc. Dan Dinu a fost ales membru în biroul de conducere al Federaţiei Române de Rugby. "Mi se pare normal ca Timişoara să aibă un reprezentant în Biroul Federal, acea parte a Federaţiei ce ia deciziile legate de soarta rugby-ului", a declarat, marţi, Dan Dinu, principalul investitor în cadrul RCM MVT Universitatea de Vest Timişoara.
Societatea International Recycling Energy Timişoara, care are ca acţionari Consiliul Local Timişoara, compania de termoficare Colterm şi Raroma Service AG Elveţia, va organiza, la sfârşitul acestei luni, licitaţia pentru realizarea unui incinerator de deşeuri la CET Sud.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu crede că ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe domeniul public este o idee foarte bună. Această prevedere ar putea fi eliminată din noul regulament de parcare, care este în pregătire în aceste zile la Primăria Timişoara. La Oradea, Curtea de Apel a declarat că poliţiştii locali nu au voie să dispună nici ridicarea şi nici blocarea maşinilor.
În timp ce unii timişoreni ar vrea să intre în programul de reabilitare termică pe fonduri europene, dar nu pot pentru că nu locuiesc pe arterele principale ale urbei pe care vrea să le eficientizeze primăria, alţii refuză să intre în acest program. Cei care refuză reabilitarea termică ar putea rămâne fără ajutoarele pentru încălzirea locuinţei dacă în prezent beneficiază de acestea, anunţă primarul Nicolae Robu.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 41 de ani, din Oradea, a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare, cu suspendare, iar societatea de asigurări a fost obligată să plătească daune morale de 100.000 de lei în urma unui accident petrecut în urmă cu trei ani, în care și-a pierdut viața, fără nicio vină, o femeie de 60 de ani, care circula regulamentar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Record de prelevări de organe în Oradea. Nu mai puțin de 4 familii au fost de acord cu donarea de organe într-o singură săptămână.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria comunei Cociuba Mare se pregătește pentru implementarea unei investiții care va schimba aspectul și utilitatea zonei Lacului Cărăsău.
Economic
Senatul a adoptat o propunere legislativă care modifică regulile privind executarea obligațiilor stabilite de instanțe, în încercarea de a întări presiunea asupra debitorilor care refuză să le respecte.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihorean achitat pentru trecere ilegală a graniței, deși a ieșit din țară fiind sub control judiciar
Petru Marius Neagrău, în vârstă de 48 de ani, un fost patron din Salonta, condamnat în 2021 la închisoare cu executare pentru trafic de migranți și dat în urmărire internațională după ce a plecat din țară, conform propriilor spuse, chiar în ziua pronunțării hotărârii definitive, a fost achitat pentru acuzația de trecere frauduloasă a frontierei.
Bihon CSM Oradea
Căpitanul echipei CSM CSU Raiffeisen Oradea și al reprezentativei de baschet masculin a României, Bogdan „Bobe” Nicolescu, a avut recent o prestație deosebită sub culorile naționalei, în meciul din deplasare cu Portugalia, în care a înscris nu mai puțin de 25 de puncte (dintre care 7 aruncări de 3 puncte).
BIHON Sport local
CS Bihorul Beiuș arată mai bine în 2026, iar sâmbătă la Zalău a fost aproape de o importantă victorie pe terenul unei echipe aflate în lupta pentru un loc de play-off, în etapa 20 din Liga 3, Seria 8.
Bihon CSM Oradea
Rapid București a câștigat cu scorul de 92-86 meciul cu CSM CSU Raiffeisen, contând pentru etapa a 23-a din cadrul sezonului regulat al Ligii Naționale de baschet masculin.
BIHON Sport local
Crișul Sântandrei a jucat prima din cele trei „finale” pentru play-off cu echipe clasate pe primele 4 locuri.
FC Bihor
Nu s-a terminat bine sezonul regular pe care FC Bihor Oradea l-a terminat pe loc de play-off, că apele s-au învolburat după o postare apărută pe pagina de facebook a jurnalistului Emanuel Roșu pe care acesta o consideră „o bombiță într-o superbă zi de sâmbătă”.
1
FC Bihor
Ultima etapă a Ligii 2 a stabilit echipele calificate în play off.