Vicepreședintele PSD Timișoara, Traian Stoia, îl va înlocui pe Sorin Grindeanu în funcția de viceprimar al municipiului. Decizia a fost luată joi, în ședința Biroului Județean de Conducere a PSD Timiș.
Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara au aplicat nu mai puţin de 21 de amenzi în ultimele zile, în cazul unei firme de difuzare a presei care are chioşcuri în mai multe zone din oraş. Oficialii instituţiei susţin că acestea au fost amplasate ilegal şi că vor fi ridicate de pe domeniul public dacă deţinătorii nu intră în legalitate. Agenţii locali au aplicat câte o amendă de 200 de lei pentru fiecare chioşc.
Un incendiu puternic s-a produs joi după-masă într-un bloc de pe strada Atomului din Timișoara. Un apartament cu o cameră situat la etajul patru al unui bloc a ars complet în incendiu, proprietarul, un tânăr de doar 24 de ani, fiind transportat la spital după ce s-a intoxicat ușor cu fum.
Descalificarea spaniolilor care au oferit cel mai bun preţ pentru construcţia lotului 2 din autostrada Timişoara - Lugoj şi lipsa de transparenţă şi de tact a Companiei de Drumuri în abordarea acestui subiect, dar şi întârzierile în anunţarea constructorilor pentru loturile nealocate din autostrada Lugoj - Deva a supărat rău de tot doritorii de infrastructură de calitate. Ei sunt hotărâţi să ceară informaţii până le vor fi furnizate.
Cantonamentul celor de la RCM Universitatea de Vest Timişoara se "goleşte" din nou. Patru dintre elevii lui Chester Williams au fost convocaţi la Naţională pentru partida internaţională cu Portugalia. Eugen Căpăţănă, Cătălin Fercu, Daniel Carpo şi Horaţiu Pungea vor avea pe 2 februarie un important meci.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
„Leii roșii” au început cu dreptul participarea la actuala ediție a FIBA Europe Cup, după victoria repurtată în fața campioanei Elveției, Fribourg Olympic Basket, cu scorul de 93-67.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În după amiaza zilei de miercuri, 7 octombrie, un depozit de mobilă construit pe trei niveluri, din Tileagd, deținut de o companie a fost cuprins de flăcări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția de toamnă a „Târgului de la Fechetău”, de la Negreni, începe joi, 8 octombrie, și se încheie duminică, 11 octombrie. Evenimentul, cu o tradiție de câteva secole, reunește comercianți și vizitatori din țară și din străinătate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională, în ansamblul său, legea prin care comuna Cociuba Mare urma să fie introdusă în anexele referitoare la unitățile administrativ-teritoriale cu resurse turistice.
BIHON Sport local
Lansată oficial în 1 decembrie 2025, prima academie de portari din nord vestul României programează al doilea campus. DLB Goalkeeper Academy Oradea colaborează cu HPB Torwart Akademie din Salzburg și este condusă de fostul internațional juniori Denis Lungu-Bocean și tatăl său Daniel, care are origini bihorene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect de lege care propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu și transformarea acesteia din infracțiune în contravenție a fost depus în Parlament de senatoarea neafiliată Victoria Stoiciu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, pe durata Oradea FestiFall 2026, parcările etajate de pe străzile Independenței, Iosif Vulcan și George Barițiu vor putea fi utilizate gratuit în intervalul orar 19:00–07:00. Măsura este valabilă în perioada 9–12 octombrie și are ca scop facilitarea accesului publicului la evenimentele organizate în zona centrală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit informațiilor obținute de bihon.ro din surse apropiate organizatorilor, la manifestările festive pregătite de Primăria Oradea cu prilejul zilei de 12 octombrie, printre oficialitățile care vor participa se numără și premierul Ilie Bolojan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților cu 238 de voturi 'pentru', trei voturi împotrivă și 15 abțineri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cinci bărbați care au fost implicați într-un conflict violent în plină stradă, lângă o terasă din Ștei, și-au aflat la începutul acestei săptămâni pedepsele aplicate de către Judecătoria Beiuș.