Compania Transgaz a decis, marţi, suplimentarea cantităţii de gaze naturale importate din Rusia cu un milion de metri cubi, ajungându-se astfel la aproximativ 10 milioane metri cubi de gaze, în condiţiile în care consumul a crescut cu aproape 19% faţă de cel din urmă cu două săptămâni.
Consiliul Concurentei mareste lista companiilor banuite de a fi participat cu oferte trucate la licitatiile organizate de Transgaz S.A. si Romgaz S.A. Consiliul Concurentei ii incurajeaza pe cei care vor sa "ciripeasca": li se ofera imunitate sau reduceri substantiale ale amenzilor. Iar acestea pot ajunge la 10% din cifra de afaceri!
powered by Surfing Waves
Autoturismul a fost descoperit în vama Borș, duminică, 22 februarie.
Pe fondul majorărilor privind taxele și impozitele locale pe 2026, impuse prin legislația adoptată anul trecut de Guvern, mai mulți locuitori ai municipiului Marghita și-au manifestat nemulțumirea față de facturile mărite primite de la prestatorul Ave Bihor în luna februarie, pentru serviciile de salubrizare.
Povestea de dragoste imposibilă dintre Maitreiy și Allan este despre Occident și Orient, despre sfidarea convențiilor sociale prin iubire totală.
„Balomania” este un documentar filmat în Brazilia, semnat de daneza Sissel Morell Dargis.
Orădeanul Florin Lascău este unul din marile nume ale judoului mondial. A fost campion mondial, este director în cadrul Federației Internaționale de Judo (IJF), este fondator și profesor al Academiei Mondiale de Judo.
Un judecător de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Oradea a dispus, printr-o încheiere dată la mijlocul acestei săptămâni, începerea procesului în care notarul orădean Dan Dumitru Ogășanu a fost trimis în judecată pentru fals intelectual şi complicitate la uz de fals.
Părinții din România care lucrează au la dispoziție, în fiecare an, o facilitate legală mai puțin cunoscută, dar importantă pentru sănătatea copiilor: o zi liberă dedicată controlului medical de rutină.
Indemnizația pentru creșterea copilului este unul dintre principalele instrumente de sprijin acordate părinților care își întrerup temporar activitatea profesională, pentru a se ocupa de îngrijirea acestuia.
Echipa orădeană a fost învinsă de CS Medgidia cu scorul de 35-28, în meci contând pentru etapa a 3-a din play off-ul de promovare al Diviziei A de handbal masculin.
La ultima repetiție înainte de play-off-ul din Liga 4 Bihor, liderul ACS Transilvania Sport Academy s-a duelat cu Progresul Pecica, echipă clasată pe locul 7 în Liga 3, Seria 7.
Sâmbătă, Crișul Sântandrei și Bihorul Beiuș au făcut ultimele reglaje înainte se reluarea campionatului în Seria 8.