Termoficare Oradea anunță că va relua furnizarea apei calde cu două zile mai rapid decât termenul anunțat inițial.
Compania se luptă la Bruxelles pentru certificatele verzi cuvenite centralei termoelectrice proprii din Ioşia.
Costea Vasile, administratorul Asociaţiei 129 din Ioşia, zona Cazaban zice că factura i s-a dublat de la o lună la alta.
Foştii clienţi ai Transgex au ajuns să plătească preţul căldurii la fel ca şi ceilalţi concetăţeni.
powered by Surfing Waves
Mapamond
Turiștii din Uniunea Europeană pot oricând să aleagă să își plănuiască un concediu printr-o agenție de turism pentru că au drepturi bine stabilite, informează reprezentanții Comisiei Europene. Care ar fi acestea?
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-un sondaj publicat de Storia, românii sunt încurajați să se mute în Oradea.
România
Luni, 22 iulie, Poliția Municipiului Reșița, județul Caraș-Severin a fost sesizată de o minoră în vârstă de 14 ani cu privire la faptul că în data de 9 iulie a fost forțată de tatăl său, în vârstă de 59 de ani, să întrețină relații sexuale cu acesta într-o pădure, în zona barajului Secu.
România
Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri, o întâlnire informală cu omologul său ungar, Viktor Orban, în cadrul căreia discuţiile au vizat subiecte de interes comun pe agenda bilaterală a celor două state, dar şi susţinerea pentru aderarea la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ambasadoarea Kathleen Kavalec a ajuns în Oradea în cursul zilei de joi, 25 iulie.
1
BIHON Sport local
Clubul orădean a înscris și opt grupe de juniori în competițiile organizate de FRF în sezonul 2024/2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul se va desfășura în Piața Unirii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni l-au dat în urmărire națională pe Florian David Costea, cunoscut sub porecla „Kobra”, de 31 de ani, care a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu executare, sub acuzația de abuz de încredere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întâmplarea a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 26 iulie, în satul Groși, comuna Aușeu.
3