BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miza Transgex: certificatele verzi!

Miza Transgex: certificatele verzi!

la 27 March 2014 09:51
27 March 2014 09:51
Compania se luptă la Bruxelles pentru certificatele verzi cuvenite centralei termoelectrice proprii din Ioşia.
Scris de erdei - Compania se luptă la Bruxelles pentru certificatele verzi cuvenite centralei termoelectrice proprii din Ioşia.

Trimite articolul

X

Directorul Transgex, Alin Iacobescu, e revoltat că, deşi compania sa produce electricitate nepoluantă în Oradea, din apă geotermală, Statul Român refuză să-i plătească certificatele verzi! Este vorba despre o micro-centrală termoelectrică ce funcţionează în incinta ştrandului Ioşia, deja de un an. O centrală ce ar putea servi drept model pentru viitorul termoenergetic al Oradiei, dar care, iată, întâmpină dificultăţi. „Nu vor să ne dea certificatele verzi pe care ni le datorează, conform legii, pentru că nu a fost notificată în prealabil Comisia Europeană. Dar aceasta nu era atribuţia noastră, ci a ANRE. Noi am făcut toţi paşii necesari pentru funcţionarea centralei. Am primit atestat, licenţă de producţie a energiei electrice de la ANRE”, transmite Iacobescu, anunţând că s-a adresat deja Comisiei Europene. „Ne-am adresat să vedem de ce ne discriminează. Dar aşa este la noi. Trebuie făcut un pic de scandal pe dincolo. Deocamdată ne-am adresat Comisiei Europene. Noi am respectat legea. Am investit, avem atestat şi contract cu un cumpărător”, spune Iacobescu. Electrica Transilvania Nord preia energia produsă de centrala electrică verde din Ioşia Nord. Alin Iacobescu spune că, pentru birocraţii din Capitală, faptul că deţine singura centrală de acest fel din ţară constituie un dezavantaj pentru Transgex! „Dacă suntem singurii care deţinem aşa ceva, ce să facem? Să nu o mai utilizăm?!”, se întreabă, revoltat, directorul.

Utilizare în cascadă

Centrala foloseşte apă geotermală scoasă de la 2.800 de metri adâncime. Investiţia a costat 220.000 de euro, iar puterea sa electrică este de 65 kW. De altfel, pe lângă energia electrică pe care o produce şi o vinde apoi în sistemul energetic naţional, centrala Transgex livrează şi energie termică. Aceasta este preluată de către sistemul de termoficare al oraşului şi ajunge în bazinele ştrandului Ioşia. Procesul tehnologic este explicat de Iacobescu, pe scurt: „În primă treaptă se prepară curent electric de la 106 la 95 de grade. Apoi, în staţia de geoterm se pregăteşte un agent termic, care este transmis punctelor termice, fiind folosită vara pentru apă caldă, iar iarna pentru încălzire. Apoi intră şi în bazinele ştrandului, la 40 de grade, după ce se preia temperatura din ea, trecând prin schimbătoarele de căldură. Avem, aşadar, o utilizare în cascadă, cea mai eficientă. E păcat să aruncăm apa la 90 de grade”, declară Iacobescu.

Hibrid pentru rentabilitate

Deoarece fără certificate verzi centrala termoelectrică din Ioşia nu îşi atinge pragul de rentabilitate, Transgex îşi face acum planul pentru hibridizarea centralei. Pe lângă apă geotermală, o altă sursă de energie ataşată ar fi energia solară. „Avem un proiect care demonstrează că se poate utiliza şi mixt – geotermal combinat cu energie solară, pentru o utilizare mai complexă”, informează Alin Iacobescu. Directorul şi-ar dori să atragă o finanţare nerambursabilă pentru acest proiect. „Ar fi de dorit să fim sprijiniţi în domeniul acesta, deoarece se utilizează complet o resursă a ţării şi nu se importă energie”, îşi face elan directorul Transgex, care şi-a prezentat proiectul ieri, la Hotel Dacia Continental, în cadrul întâlnirii transfrontaliere pe geotermalism – GeoSEE. Organizată de Institutul Geologic al României (IGR), această întâlnire face parte dintr-un proiect mai larg, sud-european, ce îşi propune să încurajeze abordări inovative, pentru o creştere a randamentului instalaţiilor ce exploatează resurse geotermală, inclusiv la temperaturi mai scăzute. Cum? Prin hibridizarea resursei geotermale cu alte energii verzi, regenerabile, indiferent că este vorba despre energia solară, hidro sau eoliană.

Găzduită de către directorul IGR, Marcel Mărunţiu, la întâlnire au participat oficialităţi locale – prefect, primarii de Oradea şi Beiuş – alături de unsprezece parteneri din opt ţări: România, Ungaria, Croaţia, Italia, Serbia, Slovenia, Macedonia şi Bulgaria. În cadrul întâlnirii a fost prezentată şi trecerea Beiuşului pe geotermal, proiect realizat tot în parteneriat cu firma Transgex.

Transgex se laudă şi cu roşiile produse în serele din Livada, încălzite cu apă geotermală. La fel ca şi în cazul centralei din Ioşia, serele geotermale întinse pe două hectare sunt unicat în ţară.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
apa geotermala ,
iosia ,
oradea ,
transgex

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Incendiu puternic în Oradea: ard două locuințe, iar flăcările amenință alte două case
    Incendiu de amploare, joi după-amiază, 8 octombrie, pe strada Bariei din Oradea, în zona în care se construiesc noile poduri CFR peste Criș.

    FC Bihor

    Erik Lincar: „Nu va fi un meci ușor, dar am așteptări mari de la echipa noastră”
    FC Bihor Oradea revine în campionat după o pază de trei săptămâni, iar duminică, 11 octombrie, se va duela cu FC Bacău, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Dosarul șpăgilor de la frontieră. Parchetul Bihor a pus sub control judiciar un agent acuzat că a luat 300 de euro mită
    Încă un polițist de frontieră din Bihor este investigat de procurori în legătură cu șpăgile care ar fi fost cerute de agenți de la șoferi care tranzitau punctele de trecere Borș I și II, pentru a nu-i sancționa pentru contravenții inventate.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO/VIDEO
    A început asfaltarea în Pasajul Oneștilor și pe strada Lăpușului din Oradea. Lucrările intră în etapa finală
    A început așternerea primului strat de asfalt în pasajul subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea. Structura rutieră a pasajului va avea, la final, două straturi de asfalt, cel de-al doilea urmând să fie așternut în perioada următoare. Stadiul lucrărilor la pasaj a ajuns la 95%. Pasajul are o lungime totală de 207 metri.

    Bihon CSM Oradea

    Judoka orădean Alex George Creț a fost învins în primul tur la Campionatul Mondial de Judo
    Capitala Azerbaidjanului, Baku, găzduiește în aceste zile ediția 2026 a Campionatului Mondial de judo individual pentru seniori. Din păcate, judoka tricolori au avut până acum evoluții modeste.

    FC Bihor

    Trei jucători de la FC Bihor nu mai intră în planurile antrenorului Erik Lincar
    În cadrul conferinței de presă de joi premergătoare meciului FC Bihor – FC Bacău, care se va desfășura duminică, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola, am aflat că trei dintre jucători din compartimente diferite nu mai intră în vederile antrenorului Lincar.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X