Micii baschetbalişti de la CSM Baschet Star Oradea au terminat neînvinşi turneul final.
Principala destinaţie balneară a Ungariei se promovează şi în România, printr-un parteneriat cu Vadu Crişului.
Zi de doliu pentru Cosulatul Ungariei la Timișoara. Consulul Onorific al Ungariei, Zoltan Panczel, în vârstă de 54 de ani, s-a stins din viață. Părintelui francizei Fornetti în România i s-a făcut rău, duminică seara, și a murit.
Bănătenii care alegeau spitalele din Austria sau Ungaria pentru confortul de cazare sau pentru aparatura performantă în chirurgie au acum posibilitatea de a beneficia în Timișoara de aceleași conditii. Modernizat cu bani europeni, Centrul Medical Sfânta Maria oferă, în cele două săli de operație noi și în 10 saloane, o alternativă la clinicile europene. Mai mult, coordonatorii centrului se pregătesc să semneze un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât pacienții asigurați să plătească doar o diferență de confort.
BC Timişoara nu a reuşit să treacă de ungurii de la Kormend în partida susţinută în deplasare, marţi seara, în grupele FIBA Eurochallenge. Deşi echipa plecase în Ungaria cu gânduri mari, gazdele ocupând ultimul loc al grupei, calculele de acasă nu s-au potrivit şi formaţia lui Badnjarevic a fost învinsă cu 97 - 86 (37 - 40).
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Interzis al patrulea an consecutiv, Marşul Pride Oradea a avut anul acesta o dimensiune internaţională. Sâmbătă, 25 iulie, începând cu ora 16:00, la marşul care a avut ca punct de plecare Primăria Oradea au fost prezenţi sute de membri ai comunităţii LGBT, aliaţi, membrii ai misiunilor diplomatice printre care ambasadoarea Olandei şi ambasadorul Portugaliei, şi Avocatul Poporului din România.
BIHON Sport local
CS Bihorul Beiuș s-a deplasat sâmbătă la Unirea Sântana, pentru jocul de verificare cu formația care a evoluat în sezonul trecut în Liga 3, Seria 7.
BIHON Sport local
Pentru primul meci de verificare, Crișul Sântandrei s-a deplasat la Timișoara pentru confruntarea cu Poli II, formație antrenată de Alin Paleacu, care va evolua în Liga 3.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de sâmbătă, 25 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Renate Weber, Avocatul Poporului din România, este prezentă la Oradea pentru a participa cu titlul de observator la marşul Oradea Pride 2026. În cursul dimineţii, Renate Weber a participat, la Ramada, la întâlnirea intitulată „Still Marching: The Ongoing Struggle for LGBTQIA+ Visibility and Rights in Europe”. Legat de interzicerea marşului Oradea Pride, Avocatul Poporului ne-a oferit un scurt interviu în exclusivitate.
5
FC Bihor
FC Bihor a câștigat și testul cu Minaur. Golgheterul din meciurile de pregătire a marcat de ziua lui
Echipa antrenată de Erik Lincar a încheiat cu o nouă victorie perioada de pregătire din această vară, scor 4-2 (2-1), și așteaptă cu încredere startul sezonului din Liga 2.
Cultură
Coaserea tablourilor cu miile de mărgele colorate îi ţin mintea ocupată şi îi dau un scop.
BIHON Sport local
În urmă cu patru ani, CS Crișul Oradea, CS Universitar Oradea și CS Municipal Oradea încheiau un protocol de colaborare pe linie de polo, considerat un model de urmat pentru toate ramurile sportive din oraș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din Marghita a obținut în instanță restituirea autoturismului care i-a fost confiscat, după ce în interiorul vehiculului au fost găsite sute de pachete nemarcate cu țigări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Cociuba Mare a finalizat una dintre cele mai importante achiziții realizate în ultimii ani, după ce a plătit ultima tranșă aferentă tranzacției prin care a cumpărat societatea patronată de un cetățean american, care deținea Băile Tinca.
1
Economic
Fermierii care utilizează tractoare și utilaje agricole pot beneficia și în acest an de serviciile Registrului Auto Român (RAR), direct la locul unde își desfășoară activitatea.