Cadrele didactice şi cercetătorii Universităţii din Oradea, cu contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, precum şi reprezentanţii studenţilor în consiliile facultăţilor şi în Senatul Universităţii, sunt chemaţi la referendum.
Vineri incepand cu ora 13:00 Universitatea Oradea a organizat cea de-a IV-a editie a targului de oferta educationala.
Studenţii orădeni vor intra vineri, 11 martie, în grevă de avertisment. Aceştia sunt nemulţumiţi de prevederile din Legea Educaţiei privind eliminarea reprezentanţilor lor din forurile decizionale din mediul universitar.