Guvernul a modificat marți, printr-o Ordonanță de Urgență, prevederile referitoare la durata arestului la domiciliu incluse în Codul de procedură penală, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
Un polițist de la Postul de Poliţie Becicherecu Mic a fost ridicat, joi dimineața, de ofițerii DGA și dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș pentru audieri. Omul legii este acuzat de trafic de influență, după ce a primit 1.000 de euro pentru a scoate de sub urmărire penală o persoană.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
FC Bihor a început meciul cu curaj și a obținut două lovituri de colț după o pătrundere impetuoasă a lui Orban (min 2).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După cum se prezintă situația în teren, lucrările de reabilitare și modernizare a Parcului 1 Decembrie din Oradea nu au mari șanse să fie finalizate integral până în 31 august, ultimul termen acordat după prelungiri succesive.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a achiziționat, în cadrul proiectului de reabilitare a Bastionului Crăișorul, finanțat prin PNRR, două echipamente care vor fi folosite la evenimentele organizate în municipiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu mai puțin de două săptămâni înainte de expirarea termenului limită, primarul Florin Birta a prezentat situația proiectelor finanțate prin PNRR în cadrul conferinței de presă organizate la finalizarea lucrărilor de restaurare și reabilitare a Bastionului Crăișorul din Cetatea Oradea.
2
Cultură
Evenimentul a fost o fuziune între artă contemporană şi artă populară tradiţională transilvăneană.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Femeia care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49 și-a ridicat, miercuri, 19 august 2026, premiul în valoare de 52.839.623,04 lei. Câștigătoarea, o femeie de 59 de ani din Oradea, spune că banii îi vor oferi șansa de a „își lua viața de la capăt”.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bastionul Crăișorul din Cetatea Oradea a fost reabilitat și restaurat în cadrul etapei a IV-a a proiectului de refuncționalizare a cetății.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Seară electrizantă marți, 18 august, în amfiteatrul de pe Promenada Crișului Repede.
România
Un medic rezident s-a sinucis, miercuri, 19 august, la Spitalul Universitar de Urgență București, informează instituția medicală.
2
Cultură
La concurs participă tineri interpreți cu vârste cuprinse între 4 ani și categoria 17+, inclusiv formații.