Joi, 15 septembrie, polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au identificat și reținut o orădeancă de 46 de ani, urmărită internațional.
powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Ultimele transferuri făcute de echipele bihorene din Liga 3. Vineri și sâmbătă se joacă meciurile din etapa 3
Ziua de 8 septembrie a fost ultima în care s-au putu efectua transferuri în primele trei ligi din fotbalul românesc. În ultimele zile, cele patru echipe bihorene au mai efectuat câteva mutări în loturile cu care abordează sezonul 2026/2027.

România

Generalul Dorin Ioniță, comandant al forțelor întrunite, găsit împușcat în cap după o ceartă cu presupusa amantă
Generalul Dorin Ioniță, fost comandant al forțelor întrunite, a fost găsit vineri dimineață împușcat în cap, într-un imobil din Păulești, județul Prahova. Militarul, în vârstă de 62 de ani, avea pistolul lângă el, iar cu o seară înainte ar fi avut loc o ceartă conjugală.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Benzina standard, la un pas de a trece de 10 lei/l în benzinăriile din Oradea. Cât costă litrul la fiecare stație
Carburanții s-au scumpit din nou în ultimele zile, iar benzina standard se apropie de pragul de 10 lei pe litru și în Oradea.

BIHON CAO

Anunț privind întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Depozit de lemne din Aștileu, amendat după un control al polițiștilor. Zeci de metri cubi figurau doar în acte
Polițiștii bihoreni au continuat joi, 10 septembrie, controalele pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, alături de specialiștii Gărzii Forestiere Oradea.

Economic

Fermierii pot depune cererile pentru ajutoarele de până la 50.000 de euro. APIA a stabilit termenul-limită
Crescătorii de bovine și suine pot solicita ajutoarele de stat instituite în acest an în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

România

Gazul se scumpește înainte de iarnă: prețurile au crescut cu 125% și se apropie de 360 de lei/MWh
Prețul gazelor naturale a urcat puternic în ultimele luni, iar începutul lunii septembrie vine cu noi scumpiri pe piața angro.

România

AUR conduce detașat în noul sondaj INSCOP. PSD și PNL sunt la peste 20 de puncte în spate
AUR se menține în jurul pragului de 40% în intențiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în septembrie. PSD a urcat pe locul al doilea, cu 18,7%, în timp ce PNL a coborât la 16,3%. USR și UDMR sunt celelalte partide care ar trece pragul electoral. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

FITO, Școala Altfel, concerte și tururi ghidate, FC Bihor - Steaua. Vezi ce poți face în weekend în Oradea
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 11 - 13 septembrie.

Economic

Rata șomajului în Bihor a ajuns la 2,12%. Ce arată datele AJOFM despre cei peste 5.000 de șomeri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor a informat că la finalul lunii augost erau înregistrați 5.028 șomeri (din care 2.663 femei). Astfel rata șomajului a fost de 2,12%. în ușoară creștere față de 2,06 %, cât a fost în iulie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Curtea de Apel Oradea: șeful unei societăți agricole din Palota a scăpat cu avertisment pentru distrugerea unor acte
Condamnat inițial la 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru participație improprie la sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, Peter Dörner, președintele Consiliului de Administrație al societății agricole Frimont Palota, a scăpat în urma apelului cu o pedeapsă mult mai blândă. 1

Economic

198 de bilete de tratament în 19 stațiuni pentru pensionari. Până când pot fi ridicate și când se redistribuie cele rămase
Casa Județeană de Pensii Bihor distribuie biletele de tratament balnear aferent seriei 10, cu dată de începere a sejurului din 18 septembrie.