În prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, precum şi a constructorului, la finele săptămânii trecute, la intrare în defileul Crişului Repede s-a pus piatra de temelie a unui nou pod de trecere peste Crişul Repede.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Orădenii rămân fără victorie în deplasare și după al patrulea meci, chiar dacă au condus de două ori în fața nou promovatei din Râmnicu Vâlcea. SCM și-a trecut în cont primul succes în fața propriilor suporteri. După 8 etape, FCB este la 6 puncte de un loc de play-off și la 4 de pozițiile retrogradabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc duminică, 20 septembrie, în jurul orei 12:30, pe DN 76, pe Dealul Bitii.
Bihon CSM Oradea
Turneul de calificare al Grupei A din cadrul European Aquatics Champions League s-a încheiat duminică la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”
Economic
România are una dintre cele mai mici cote de impozit pe venit din Uniunea Europeană, de 10%, însă taxarea totală a muncii este mai ridicată decât ar sugera acest procent. Pentru un angajat fără copii, plătit cu salariul mediu, povara fiscală ajunge la aproximativ 42,8% din costul total al muncii, peste media UE.
Economic
Familiile care trec prin pierderea unei persoane asigurate sau pensionate pot solicita un sprijin financiar din partea statului, pentru acoperirea unei părți din cheltuielile de înmormântare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După aproape 3 ani și jumătate de la trimiterea în judecată a dosarului instrumentat de DNA Oradea, Tribunalul Bihor a pronunțat vineri o primă sentință în cazul acuzațiilor de fals și abuz în serviciu de la concursul organizat în 2021 pentru ocuparea funcțiilor de director la școlile din Bihor.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma semnării acordurilor cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Primăria Ștei a obținut fonduri în valoare totală de aproape 200.000 de euro, pentru realizarea documentațiilor tehnice pentru trei investiții noi, care urmează să fie depuse în vederea finanțării în perioada 2028-2034.
BIHON Sport local
Președintele Federației Române de Atletism, Constantina Diță, s-a aflat la Oradea cu prilejul Campionatelor Naționale de alergare pe șosea 5K și al evenimentului Oradea Runfest.
România
Șoferii care circulă pe drumurile publice fără o poliță RCA valabilă riscă, în anul 2026, atât o amendă consistentă, cât și măsuri administrative care îi împiedică să mai folosească legal autoturismul.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În satul Cheșereu, din comuna Cherechiu, a fost finalizată construirea unui centru de zi destinat copiilor și familiilor aflate în situații de risc.