Liberalii Cornel Popa şi Valeriu Boeriu au lansat luni un apel către parlamentari pentru a vota moţiunea împotriva Guvernului Ponta, intitulată „Alege între România şi Ponta”. Aceasta va fi votată în Parlament marţi, 29 septembrie.
Senatorii Valeriu Boeriu şi Gavrilă Ghilea îşi întăresc poziţia de a vota pentru ridicarea imunităţii penale.
Senatorii „B&B”, Bodea şi Boeriu atacă frontal PSD, pentru racolarea primarilor PNL&PDL.
Senatorul Valeriu Boeriu (PNL) îi îndeamnă pe salontani să se dea în judecată unul pe altul, ca între vecini, pentru a salva Judecătoria Salonta!
Bodea şi Boeriu numără „AMR”-ul până la decesul USL şi îşi croiesc tot mai evident un discurs de Opoziţie.
powered by Surfing Waves
Economic
Casa Județeană de Pensii Bihor a anunțat începerea distribuirii biletelor de tratament balnear aferente seriei 6 din acest an, sejururile urmând să înceapă în data de 16 iulie 2026.
România
Reprezentativa de baschet a României a pierdut meciul din deplasare cu Muntenegru, contând pentru etapa a 6-a, ultima din Grupa B a calificărilor pentru FIBA Basket World Cup 2027.
Economic
Un nou proiect legislativ aflat în dezbatere în Senatul României propune modificarea condițiilor de acces la Programul Noua Casă, cu accent pe facilitarea achiziției de locuințe pentru tinerii sub 35 de ani.
Economic
Utilizatorii de carduri bancare ar putea avea posibilitatea de a retrage exact suma dorită de la orice bancomat din România, indiferent de banca emitentă a cardului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat hotărârea privind închirierea prin licitație publică a zece locuințe libere aflate în fondul locativ al municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Poliția, obligată să achite despăgubiri unui bărbat lăsat fără permis, după ce a folosit apă de gură
Dacă alcoolemia este sub 0,40 mg/l, polițiștii ar trebui să amâne întocmirea procesului-verbal până la primirea rezultatului analizei de sânge de la Medicina Legală.
BIHON Sport local
România va avea o reprezentată în juriul uneia dintre cele mai mari competiții din elita dansului sportiv - Dance World Cup 2026.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou miting pentru susținerea lui Viorel Pașca s-a desfășurat în seara zilei de duminică, 5 iulie.
2
BIHON Sport local
Un grup de componenți ai secției de lupte a LPS Bihorul - CS Gladiatorul Oradea a participat la turneul internațional de la Dunajska Streda (Sovacia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incident mai puțin obișnuit în timpul unei investigații privind plecarea de acasă a unei adolescente dintr-o comună din Bihor.