Deţinătorii de câini (inclusiv societăţile comerciale) din Oradea sunt aşteptaţi zilnic la cabinetele medicale veterinare, pentru microciparea impusă prin HCL 70 din 14 februarie (Regulamentul privind stoparea înmulţirii necontrolate a câinilor de rasă comună sau metişi din municipiul Oradea).
Karen Stanfield din Edingurgh are un labrador în vârstă 3 ani care este alergic la activitățile și mâncarea unui câine.
În perioada 29 aprilie – 4 mai, poliţiştii bihoreni, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitar - Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor, pentru a preveni şi combate furturile de animale, specifice perioadei premergătoare Sfintelor Sărbători de Paşti, pentru verificarea legalităţii transporturilor de animale vii şi a produselor din carne, precum şi pentru a verifica respectarea legislaţiei în domeniul comercializării şi sacrificării animalelor.
Un cetăţean maghiat, B. Gyorgy a încercat să scoată din România 25 de cai de rasă comună, dar a fost oprit de autorităţi.
Amenzi de peste 45.000 lei au fost aplicate de inspectorii sanitari veterinari în ulrima perioadă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prim-ministrul a participat la slujba oficiată de părintele Lucian Giga, în cadrul bisericii Parohiei Ortodoxe „Duminica Sfinților Români” din Sânmartin.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, marcând Învierea lui Iisus Hristos - simbolul triumfului vieții asupra morții.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a respins definitiv a doua cerere prin care Ferenc Sütő, un bărbat de 60 de ani condamnat pentru 4 crime și aflat în penitenciarul din Oradea, a solicitat înlocuirea detențiunii pe viață în pedeapsa de 25 de ani de închisoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare la Căminul Cultural din satul Fughiu, comuna Oșorhei, se află în faza finală, iar redeschiderea spațiului ar urma să aibă loc pe 1 mai.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din localitatea Abrămuț a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de violență în familie și alte două de amenințare, după ce, într-o izbucnire nervoasă, le-a lovit pe concubina lui și pe fiica acesteia, amenințându-le cu moartea.
Educație
Marile centre tehnologice ale lumii nu au apărut peste noapte. Au crescut în jurul universităților și al unor infrastructuri dedicate inovării. La Oradea, Parcul Științific și Tehnologic încearcă să reproducă acest model: nu pentru rezultate imediate, ci pentru a crea, în timp, un ecosistem care să țină specialiștii acasă și să atragă investiții în tehnologie.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Căbești continuă seria proiectelor privind modernizarea și eficientizarea serviciilor publice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru mulți dintre noi, durerea a devenit un „zgomot de fundal” neplăcut.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lumina Sfântă sau focul haric, este considerată de creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Focul se aprinde în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox și este minunea ce încălzește sufletele oamenilor.
BIHON Sport local
Etapa disputată în Sâmbăta Mare, dinaintea Învierii lui Hristos, a adus momente inedite pe terenurile de fotbal din județ. Derby-ul etapei a fost câștigat de Transilvania Sport Academy. La Salonta golul victoriei a fost marcat de un jucător de 49 de ani. Tradițiile Pascale s-au împletit cu fotbalul la Avram Iancu și Salonta, iar CS Oșorhei și-a apropiat victoria prin golurile marcate de antrenorul principal. La toate jocurile s-au ținut un minut de reculegere în memoria fostului selecționer Mircea Lucescu.
Cultură
Creaţiile lui au ajuns din Statele Unite, până în Coreea de Sud, şi din Canada până în Guam.