ORADEA - Handbaliştii de la CSM D&C joacă
miercuri pe teren propriu, de la ora 17, cu HCM
Constanţa. CSM D&C are parte miercuri de o
„misiune imposibilă” în partida cu
liderul Ligii Naţionale de handbal masculin, HCM
Constanţa.
Arad - Un număr de şase deţinute de la
Penitenciarul Arad au făcut, joi, o vizită la
Centrul de orientare, supraveghere şi sprijinire a
reintegrării sociale a copilului care
săvârşeşte fapte penale. Comunicat deţinute
ORADEA - La începutul acestei
săptămâni, Penitenciarul orădean a
primit o vizită deosebită, din partea unor elevi
de la Colegiului Tehnic Transilvania.
Bruxelles - Europarlamentarii Iosif Matula şi Daniel
Funeriu au vizitat expoziţia organizată de
către colegul lor de la UDMR, Sogor Csaba, pentru
promovarea produselor autohtone româneşti, vinul
de Miniş şi cartoful din Harghita-Covasna.
ARAD - Vizită fulger a preşedintelui României la Arad, descindere care, potrivit declaraţiilor celor vizaţi, nu a fost anunţată şi i-a luat prin surprindere. Traian Băsescu a aterizat pe Aeroportul din Arad la 3.10 şi a luat direct drumul fabricii Astra Vagoane Călători, fără a se opri la o discuţie cu presa. 
|VIDEO
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care au fost implicați un pieton și o persoană care circula pe o trotinetă electrică s-a produs luni seara, 13 iulie, pe strada Făgărașului din Oradea.
Economic
Aproximativ 100 de experți contabili și contabili autorizați din județul Bihor au participat luni, 13 iulie, la evenimentul dedicat Zilei Naționale a Contabilului Român (ZNCR) 2026.
Bihon CSM Oradea
Fostul căpitan al Stelei, Tudor Andrei Fulea, a ales să joace pentru CSM Oradea. Este cel mai important transfer efectuat în această vară de vicecampioana României.
Educație
Inspectoratul Școlar Județean Bihor a remis un comunicat cu rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2026), după contestații. În Bihor au fost depuse 1.383 de contestații.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șoferul, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Girișu de Criș a fost reținut de polițiști în cursul zilei de luni, 13 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut în cursul după amiezii zilei de duminică, 12 iulie.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel București a respins, luni dimineață, cererea procurorilor DIICOT de a-i trimite în arest preventiv pe Viorel Pașca, soția sa, Florica Pașca, cei trei fii ai săi - Viorel-Emanuel, Abel-Timotei şi Daniel-Sabin - și pe Delia Păcală, coordonatoarea așezămintelor din Dumbrava.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în cursul zilelor de vineri și duminică, 10 și 12 iulie pentru salvarea a doi câini.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mobilizarea constructorilor pe lotul Biharia - Chiribiș al Autostrăzii Transilvania (A3) este considerată foarte bună.
Economic
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor au desfășurat în luna iunie 2026 o amplă acțiune de control în domeniul siguranței alimentare și al sănătății animalelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit sâmbătă. 11 iulie în localitatea Ateaș, comuna Cefa.