Profitând de gerul năpraznic de afară, conducerea CS Voinţa a decis să amenajeze un pationar, care va acoperi două terenuri de tenis ale bazei sportive.
Conducerea CS Voinţa a decis să ofere acces gratuit pe terenurile de tenis pentru elevi şi studenţi, pe toată perioada vacanţei.
Desfăşurat pe terenurile CS Voinţa, Memorialul Lenke Ziszovits Popper a reunit la start un număr de 45 de tenismeni, de la cluburi din oraşe situate cu precădere în partea de vest a ţării, dar şi din Bucureşti, Craiova sau Cisnădie.
În fiecare sâmbătă, timp de o lună, şapte antrenori şi instructori ai CS Voinţa au oferit instruire gratuită copiilor care au dorit să se inţieze în tainele sportului alb.
Se primesc, în continuare, înscrieri pentru cursul de tenis cu instruiere gratuită, care va debuta în luna aceasta la Clubul Sportiv Voinţa Oradea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vintage Garden Fair de la Moszkva Cafe a venit în sprijiul cazului Vivienei Kiraly.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Drumul Expres, Podul „Prezan” din Dragoș Vodă sau Podul „Sovata” din Ioșia, sunt câteva din inițiativele edilitare care, în ciuda cârcotașilor ce nu vroiau să le vedeau utilitatea, și-au vădit totuși importanța, la scurt timp după inaugurare, prin gradul lor mare de folosință.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conducerea Consiliului Județean Bihor a prezentat bilanțul pe 2023, în cadrul unei conferințe de presă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și reprezentantul companiei SC Dumexim SRL au semnat săptămâna aceasta, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Probabil în 9 din 10 gospodării încă se mai regăsește cafetiera clasică a cărei rezervor se umple cu apă, se pun câteva lingurițe de cafea măcinată în sită și se pune pe aragaz până când dă apa în clocot.
România
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De post sau cu carne, cu cartofi sau cu urdă, cu păsat sau cu razalăi, în foi de varză, leuştean, lobodă, măcriş sau podbal, în frunză de tei sau de dud, sarmalele sunt, în România, un preparat culinar cu o diversitate de reţete şi denumiri, precum piroşte, curechi, purcei, găluşte, păpuşi, pumni, broboade sau cuiburi.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de vineri, 26 aprilie, cofinanțarea proiectelor de introducere a rețelelor de gaz în comunele Chișlaz și Drăgești.
BIHON Sport local
După ce a câștigat de două ori în sezonul regulat, Crișul Sântandrei a pierdut și a doua confruntare din play-off cu CSM Sighetu Marmației, grupare cu care se afla la egalitate de puncte.
FC Bihor
Inevitabilul s-a produs! După trei remize în meciurile directe, FC Bihor a reușit să obțină și avantajul moral al unei victorii în fața rivalei de la Poli Timișoara.