Tinerii antreprenori vor beneficia şi în acest an de credite nerambursabile de până la 10.000 de euro, conform unui proiect de act normativ publicat recent în dezbatere publică pe site-ul Departamentului pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism.
powered by Surfing Waves
România
Șoferii care nu își achită amenzile rutiere în termen de trei luni ar putea rămâne fără dreptul de a conduce, conform unei noi ordonanțe care reformează administrația publică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Până în prezent, în cadrul campaniei au fost 508 câini sterilizați.
România
Printre organizaţiile semnatare se numără şi două din Oradea, Asociația ARK şi Grupul de inițiativă ArteMiss.
BIHON Sport local
Meciuri spectaculoase, cu răsturnări de scor, două dintre ele decise în prelungiri. Revenit acasă la Cociuba Mare, Andrei Șut, fratele internaționalului Adrian, a reușit o triplă la debut. Printre marcatorii etapei s-a numărat și Cristian Țîrlea, care în aprilie va împlini 43 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii care vor să dea, la proba la alegere a profilului, examen din chimie la Bacalaureat sunt invitați să se înscrie gratuit la cursuri de pregătire la Universitatea din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru municipiul Salonta, 2026 este un an cu o semnificație aparte, prin împlinirea a 420 de la întemeierea oficială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Instituțiile publice din județul Bihor au scos la concurs, la final de februarie, nouă posturi vacante, atât funcții contractuale de execuție, cât și o funcție publică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Filosofia devine un instrument pentru a înțelege prezentul și pentru a imagina forme de rezistență, solidaritate și reconfigurare a viitorului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe străzi din orașul Aleșd se află într-un amplu șantier.