Conform tragerii la sorți, echipa orădeană face parte din Grupa F, alături de CN Barcelona (Spania), Primorac Kotor (Muntenegru) și Jadran Split (Croația). Primele două clasate se vor califica în turul 3 preliminar (play off).
Turneul grupei se va desfășura la Split. Iată componența celorlalte trei grupe din turul secund:
Grupa C (la Szolnok): Szolnoki Dózsa (Ungaria), NC Vouliagmeni (Grecia), RN Savona (Italia), Jadran Herceg Novi (Muntenegru)
Grupa D (la Zagreb): Mladost Zagreb (Croația), Steaua Roșie Belgrad (Serbia), WP Montpellier (Franța), Apolon Smirna (Grecia)
Grupa E (la Paris): AN Brescia (Italia), Noisy Le Sec (Franța), OSC Budapesta (Ungaria), CN Terrassa (Spania).
Turneele vor avea loc în perioada 8-10 octombrie. Cele opt echipe calificate din grupele turului secund preliminar vor accede în play off, unde se vor întrece în duble eliminatorii pentru cele patru locuri disponibile din grupele principale ale LEN Champions League.
Citiți principiile noastre de moderare aici!