
foto: Facebook/CSM Oradea
Nichols a avut la Kolossos medii statistice de 12,9 puncte marcate, 5,6 pase decisive și 2,1 recuperări, 1,7 intercepții, în 28 de minute jucate pe partidă.
Evoluează pe poziția 1 (fundaș – play maker), fiind un jucător tehnic și versatil.
De-a lungul carierei sale profesioniste, începută în 2019, a evoluat la Omonia Nicosia (Cipru), unde a fost coșgheterul echipei, cu o medie de 28,3 puncte înscrise pe meci. A jucat apoi la Rogaska Crystal (Slovenia), Mont Hainault (Belgia) și Aix-Maurienne (Franța, liga secundă). Au urmat două sezoane la Sopron KC și Alba Fehervar (ungaria), iar în 2025 s-a transferat la Yalova (Turcia).
„David este un fundaș creativ, care a jucat în mai multe ligi diferite din Europa. Poate crea atât pentru coechipierii săi, cât și pentru el însuși. E un jucător agresiv, aflat la maturitate sportivă deplină, ceea ce este foarte important pentru noi. Nichols a jucat anterior atât cu Daniel Akin, cât și Malik Osbourne, ceea ce este un lucru pozitiv. David își dorește foarte mult să vină să joace pentru Oradea. Acesta este un factor extrem de important pentru noi, este ceva ce prețuim foarte mult”, a declarat antrenorul Mikko Riipinen, conform site-ului oficial al CSM Oradea.
David Nichols este al patrulea jucător străin legitimat în această vară la CSM CSU Raiffeisen, după Daniel Akin (Marea Britanie), Malik Osborne și Bodie Daniel Hume toți din SUA).
Citiți principiile noastre de moderare aici!