A venit la formația „leilor roșii” în urmă cu 11 sezoane, la doar 18 ani. Treptat, a crescut în valoare și a devenit un component de bază al lotului, iar în ultimii ani a fost căpitanul echipei. La ora actuală, este unul dintre cei mai buni baschetbaliști români, fiind totodată căpitanul echipei naționale.
A contribuit copios la toate marile succese ale formației orădene: câștigarea celor trei titluri de campioană națională (în anii 2016, 2018 și 2019), a SuperCupei României (2019), precum și cucerirea medaliilor de bronz în ediția 2020-2021 a FIBA Europe Cup. A disputat cu CSM CSU Oradea 9 finale de Ligă Națională, 9 finale de Cupa României și 3 de SuperCupa României.
La finele sezonului precedent, Bobe Nicolescu a decis să părăsească echipa „leilor roșii”, acceptând oferta marii rivale, U-BT Cluj-Napoca. Fostul căpitan al „leilor roșii” ne-a acordat un scurt interviu.
JB: Ai fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei. Îți mai amintești de primele tale meciuri la CSM CSU Oradea?
Bobe Nicolescu: Când am venit la Oradea de la București eram un copil de 18 ani, iar această schimbare a fost copleșitoare pentru mine. Am găsit recent mai multe poze vechi ale mele cu coach Cristian Achim și mi-am amintit de toate acele momente de început la echipa din Oradea. Au fost primii mei pași în baschetul profesionist, îmi aduc aminte de foarte multe discuții cu antrenorul. Au fost momente foarte frumoase, de care îmi amintesc cu multă bucurie, dar și nostalgie în același timp.
JB: Cum caracterizezi toată perioada petrecută la echipa „leilor roșii”?
Bobe Nicolescu: Pentru mine, acești ani înseamnă mult mai mult decât o simplă perioadă petrecută la o echipă. E o perioadă în care eu m-am dezvoltat ca om, am trecut de la un simplu copil la un om matur. A fost o perioadă foarte frumoasă, aici am realizat cele mai bune rezultate din cariera mea, aici am petrecut poate cele mai frumoase seri din viața mea de până acum. Îmi voi aminti întotdeauna cu cea mai mare plăcere de această perioadă.
JB: Care sunt cele mai frumoase amintiri din cariera ta la CSM CSU Oradea?
Bobe Nicolescu: Am putea vorbi până mâine pe această temă, pentru că am trăit foarte multe satisfacții la Oradea. Nu voi uita niciodată primul titlu câștigat, nu voi uita niciodată prima mea „seară magică”, în care m-am simțit cu adevărat baschetbalist, într-un meci cu Pinar Karsiaka (Turcia – n. red.) la Arena Antonio Alexe”, în care am înscris 10 puncte. Eram doar un puști de 19 ani, care încă învăța baschet și care s-a remarcat într-un meci din FIBA Champions League. Au fost foarte multe momente în care am ridicat sala în picioare, dar și altele în care am simțit că trebuie să plec capul și să încerc să muncesc mult mai mult. Și pe acelea le consider momente frumoase, pentru că m-au întărit și m-au adus în punctul în care mă aflu acum. Nu voi uita nici medalia de bronz câștigată în FIBA Europe Cup, care a fost cu siguranță o performanță remarcabilă pentru echipa noastră.
JB: La polul opus, care au fost cele mai mari dezamăgiri sau neîmpliniri?
Bobe Nicolescu: Fiecare meci pierdut, fiecare înfrângere a fost pentru mine o dezamăgire, pentru că așa am fost obișnuiți. Am avut și eu un merit, am avut norocul să contribui și eu la crearea acestei culturi, mentalități a echipei CSM Oradea. Întotdeauna ne-am dorit să câștigăm, indiferent de adversar, iar atunci, evident că fiecare înfrângere ne-a prilejuit supărare și dezamăgire. Bineînțeles că înfrângerile cu trofeul pe masă au fost cele mai dureroase.
JB: Cele mai multe eșecuri au fost în fața Clujului, dar majoritatea au fost la diferențe minime. Ne-a lipsit de fiecare dată ceva puțin, câteva detalii care au făcut diferența. Ce crezi că ne-a lipsit pentru ca victoria să fi fost de partea noastră?
Bobe Nicolescu: Nu știu care poate fi explicația acelor finale pierdute. Poate uneori a fost vorba de ghinion, poate de o pregătire mai bună sau o chimie mai bună a adversarilor. Sportul actual cuprinde atât de multe domenii de pregătire, încât nici nu știi unde ai putea căuta aceste explicații.
JB: În ultima perioadă, au existat reproșuri din partea unei părți a publicului cu privire la faptul că echipa orădeană nu se poate clasa niciodată mai sus de locul 2. Cum comentezi aceste acuzații?
Bobe Nicolescu: Nici înainte de a lua decizia de a pleca și nici acum, după ce am plecat, consider că nu e neapărat treaba mea să răspund acestor reproșuri. Dar aș dori să subliniez faptul că noi am muncit de fiecare dată și am dat tot ce am putut pentru a câștiga, pentru a fi pe locul 1, chiar dacă nu am reușit de fiecare dată acest lucru. Însă consider că locul 2 nu este neapărat un lucru de care să ne fie rușine. Până la urmă există atâtea echipe care și-ar dori să intre în finală, iar noi am reușit asta an de an. Am disputat nu mai puțin de nouă finale, dacă nu mă înșel, iar acesta nu este un lucru de neglijat.
JB: Cum apreciezi relația pe care ai avut-o cu antrenorul Cristian Achim?
Bobe Nicolescu: Așa cum am mai spus, pentru mine Cristian Achim este mult mai mult decât un antrenor și cred că este normal acest lucru, pentru că am petrecut împreună nu mai puțin de 11 sezoane. Este fără îndoială un om care și-a pus amprenta asupra carierei mele baschetbalistice și mai mult de atât, asupra felului în care m-am realizat ca om. Coach Achim a fost de fiecare dată alături de mine atunci când am traversat o perioadă mai bună sau mai rea, indiferent că era vorba de baschet sau de alte lucruri.
JB: Care sunt colegii de echipă cu care te-ai înțeles cel mai bine de-a lungul anilor?
Bobe Nicolescu: Am avut intenția de a alcătui o lungă listă, în care să le mulțumesc tuturor jucătorilor cu care am împărțit vestiarul, dar din teama de a nu uita pe cineva pe dinafară, nu am făcut acest lucru. Trebuie să-l menționez în primul rând pe Kris Richard, cu care am fost coleg timp de șapte ani. Îmi aduc aminte de perioada mea de început la Oradea, când Will Franklin era căpitan și a fost alături de mine, iar primul meu coleg de cameră a fost Sean Barnette. Nu voi uita niciodată momentele în care râdeam împreună, dar alteori ne și certam cu Martin Zeno. Am găsit în Brandon Brown a fost un coleg atât de bun și de calm, Travante Williams mi-a fost un bun prieten, la fel Sayeed Pridgett și Kalif Young, Donatas Tarolis, Muha Pasalic și alții. Au fost atât de mulți colegi cu care am trăit momente frumoase. Andrei Mandache și-a pus oarecum amprenta asupra părții de început a carierei mele. Cu mulți colegi am devenit prieteni: Bogdan Țîbîrnă – un prieten apropiat, Adelin Petrișor, Sergiu Pop, cu care am menținut relații chiar dacă s-au îndepărtat puțin de baschet.
JB: Există în viitor posibilitatea de a reveni la CSM CSU Oradea?
Bobe Nicolescu: Nu știu cum aș putea vorbi acum de o revenire, când încă abia am plecat. Dar niciodată nu poți ști ce îți rezervă viața. Nu aș putea spune nu, dar nu vreau să plec doar pentru a avea de unde să vin înapoi. Plec pentru a încerca lucruri noi, pentru a avea noi provocări în carieră, iar momentan mă concentrez doar asupra acestor lucruri și nu mă pot gândi acum la o revenire.
JB: Ce dorești să le transmiți suporterilor orădeni?
Bobe Nicolescu: Doresc să le mulțumesc pentru că au fost alături de noi în momentele frumoase, dar mai ales în momentele dificile. Poate mulți dintre ei nu își dau seama cât de mult ne-au ajutat în unele momente, atât echipa, cât și pe mine personal. Sunt foarte mulți oameni dragi mie, pe care nici nu-i cunosc, care ne-au susținut atunci când a trebuit, iar acest lucru a contat enorm.
Citiți principiile noastre de moderare aici!