Motivul reprogramării îl constituie faptul că în acest weekend, Sala Sporturilor „Horea Demian” găzduieşte întâlnirea de tenis dintre echipele României şi Danemarcei, din cadrul Cupei Davis.
Partida U Cluj – U CSM Oradea a fost amanata
Reactualizat la:
Meciul dintre echipele de baschet feminin Universitatea Cluj-Napoca şi Universitatea CSM Oradea, din cadrul etapei a 20-a a Ligii Naţionale, care are loc sâmbătă, a fost amânat pentru data de 13 februarie.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a respins, miercuri, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar luată în urmă cu mai bine de un an și jumătate față de Narcisa Ioana Pașca, agent șef adjunct la Poliția Municipiului Beiuș – Secția 2 Rurală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, Octavian Haragoș, a fost emisă dipoziția prin care s-au respins toate cererile formulate de Asociația Ark privind traseele pentru desfășurarea marșului Pride din data de 25 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricțiile de circulație au fost avizate în cadrul ședinței Comisiei tehnice de circulație care s-a întrunit în cursul zilei de miercuri, 22 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 30 de ani, dat în urmărire națională după ce a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu executare, pentru furt, a fost prins în noaptea de marți spre miercuri, pe o stradă din Oradea.
România
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Suceava a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, după ce ar fi lovit cu mașina, intenționat, un adolescent aflat pe o trotinetă electrică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!