La fel ca și partida precedentă, de la Brașov, întâlnirea de sâmbătă a fost foarte echilibrată. Echipa noastră și-a adjudecat la limită primul sfert, scor 35-26, apoi și-a mărit avantajul cu două puncte în cea de-a doua secvență, tabela de marcaj indicând la pauza mare scorul de 45-48.
Pauza n-a fost din păcate un sfetnic bun pentru orădeni, care n-au mai marcat decât 11 puncte în cel de-al treilea sfert, iar Rapidul a preluat conducerea, având un avantaj de cinci puncte înaintea ultimului sfert, scor 64-59.
Cel de-al patrulea sfert a fost foarte disputat. „Leii roșii” s-au apropiat la un punct, scor 72-71 (min 34), dar Rapidul s-a distanțat din nou. CSM CSU Raiffeisen a izbutit în cele din urmă să egaleze, scor 80-80 (min 38), prin coșul de la distanță al inepuizabilului Kris Richard. Din nefericire, eforturile orădenilor au fost zădărnicite de jocul defensiv extrem de modest, echipa noastră încasând nepermis de multe puncte. Rapidul a gestionat mai bine ultimele două minute și s-a impus cu rezultatul final de 92-86.
Prestația foarte slabă din apărare din ultimele două meciuri, în care echipa noastră a încasat 96, respectiv 91 de puncte, este îngrijorătoare în perspectiva partidelor care urmează și a play off-ului. CSM CSU Raiffeisen a suferit astfel a treia înfrângere stagională. Etapa viitoare, „leii roșii” vor juca din nou în deplasare, cu SCM Universitatea Craiova. Meciul va avea loc joi, 19 martie, cu începere de la ora 18:00.
CASETA TEHNICĂ
Sala Rapid. Spectatori: circa 450
Rapid București – CSM CSU Raiffeisen Oradea 92-86 (25-26, 20-22, 19-11, 28-27)
Rapid București: T. Fometescu 3, Gavriloaia (căpitan) 4, Penn 20, Osborne 7 (1×3), Jevtovic 15, N. Markovic 12 (3×3), Sullivan 6, Constantinescu, T. Gheorghe 8 (1×3), Lypovyy 16 (2×3), E. Petrescu, Darwiche. Antrenor: Ionuț Bâscoveanu. Asistenți: Eugen Ilie, Adrian Săftel
CSM CSU Raiffeisen: K. Richard 17 (2×3), Bropleh 5 (1×3), Sy 12 (2×3), Nzekwesi 15, Nicolescu (căpitan) 8 (2×3), Pridgett 7 (1×3), Young 8, Török 3 (1×3), Lottie 11 (1×3), Năstruț, Berceanu, Schmidt. Antrenor: Cristian Achim. Asistenți: Radovan Markovic, Karsai Dávid
Arbitri: Marius Ciulin, Bukuresti László, Costin Bogdănescu. Comisar FR Baschet: Svetlana Simion
Citiți principiile noastre de moderare aici!