Parcă ar fi fost ieri, dar s-au scurs 10 ani de când, într-un început de octombrie a plecat dintre noi dragul şi iubitul nostru fiu şi tată, BUJOR COSMAN.
Parcă ar fi fost ieri, dar s-au scurs 10 ani de când, într-un început de octombrie a plecat dintre noi dragul şi iubitul nostru fiu şi tată, BUJOR COSMAN.
Guvernul a decis, vineri, 14 august să permită încheierea contractelor de proiectare și execuție pentru cele patru stadioane aflate în procedurile Companiei Naționale de Investiții (CNI), printre care se numără și stadionul cu capacitatea de peste 16.000 de locuri de pe strada Făgărașului. 2
Tribunalul Bihor a admis, vineri, contestația formulată de familia Pașca și de Asociația Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă și a dispus ridicarea sechestrului pus pe sume și bunuri în valoare de 6,4 milioane de euro în dosarul în care DIICOT – Structura Centrală îi acuză pe Viorel Pașca și familia acestuia de trafic de persoane și constituire de grup infracțional organizat. 1
Citiți principiile noastre de moderare aici!