Suntem alături de colega noastră Csordas Carmen și familia sa, în acest moment trist în care își iau rămas bun de la cel care a fost, KIS GYULA, 91 ani Fie ca bunul Dumnezeu să-l ierte și să mângâie sufletele celor îndurerați. Sincere condoleanțe! Colegii de la Distribuție, Jurnal Bihorean.
KIS GYULA
Cu inimile îndurerate, anunțăm decesul fulgerător al celui care a fost KIS GYULA (fost președinte UJCM), la vârsta de 91 ani. Înmormântarea va avea loc de la Capela Orăşenească, joi, 01.10.2015, orele 11. Bunul Dumnezeul să-l ierte și să-l odihnească în pace! Joli și familia acesteia.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Suporterii sunt așteptați la acest moment festiv din deschiderea sezonului. Conducerea Cubului Sportiv Municipal Oradea va organiza miercuri, 19 august, cu începere de la ora 20:00, prezentarea oficială a lotului echipei de baschet CSM CSU Raiffeisen Oradea pentru sezonul 2026-2027.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident a avut loc duminică, 16 august, pe DN1, în apropierea stației PECO din Aușeu, unde au fost implicate două autoturisme.
2
FC Bihor
Conducerea FC Bihor pune în vânzare biletele de acces la meciul dintre FC Bihor și Farul Constanța, din play off-ul Cupei României, care va avea loc miercuri, 19 august, cu începere de la ora 17:30, pe Stadionul „Iuliu Bodola”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Meteorologii au emis un Cod galben de caniculă pentru mai multe regiuni, unde temperaturile vor urca până la 37 de grade, dar și o informare pentru vijelii, averse și răcire accentuată, valabilă de luni seara până marți seara.
Stiri Inter(Nationale)
Un accident grav produs în Ungaria, în care a fost implicat un autocar polonez, s-a soldat cu 12 morți și aproximativ 47 de răniți.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Motorina s-a ieftinit duminică, 16 august 2026, cu până la 68 de bani pe litru în unele benzinării din Oradea, însă reducerea nu a fost aplicată de toate marile lanțuri, în ciuda intrării în vigoare a noii accize reduse.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!