Înmormântarea va avea loc vineri, 25 septembrie ora 15 de la Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndurerată.
LUNCAN DANIEL
Cu adâncă durere în suflet anunţăm trecerea la cele veşnice a dragului nostru LUNCAN DANIEL în vârstă de 50 de ani.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 9-11 mai, Oradea redevine un hub internațional de robotică, cu peste 700 de concurenți din întreaga lume, care își vor da întâlnire anul acesta la Sala Sporturilor Antonio Alexe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectilul exploziv, în stare de funcționare, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în incinta unei balastiere de pe strada Traian Vuia din municipiul Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii se vor întoarce miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
România
Ministerul Afacerilor Interne propune modificarea legislaţiei pentru a permite monitorizarea cu brăţări electronice a persoanelor aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!