O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer. Suntem alături de finii noştri Mihai şi Ioana la marea durere pricinuită de decesul mamei şi soacrei dragi LASCU ADRIANA. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în linişte şi pace, iar pe cei rămaşi să îi mângîie. Familia Mîrze Sandu, Lenuţa, Bogdan şi Paul.
Sunt alături de verişoara mea Florica la trecerea la cele veşnice a soţului ei FLORIAN LUNG. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Verişoara Maria Caba.
Împărtăşim durerea familiei, la trecerea în nefiinţă, după o lungă suferinţă a unui om minunat OCTAVIAN BOT. Odihnească-se în pace. Familia Dr. Vasile şi Adriana Sălăjan.
După o lungă şi grea suferinţă, cu inima zdrobită de durere, anunţăm trecerea la cele veşnice al scumpului nostru soţ, tată şi bunic KŐSZEGI SÁNDOR  (73 ani).
Suntem alături de familia Bordei Tiberiu, Cristina şi Cristian, la nemărginită durere pricinuită la pierderea dragului lor tată, socru şi bunic  GENERAL (R) BORDEI IOAN.
Tristeţea ne apasă sufletele şi acum după 5 ani de când ai plecat dintre noi COITA DACIAN.
Înălţăm spre Dumnezeu o rugăciune de iertare pentru HAVAŞI IOSIF.
Trecerea timpului nu a putut şterge durerea din sufletele noastre care ne-a cuprins în urmă cu 5 ani atunci când moartea nemiloasă a răpit-o prea timpuriu dintre noi pe cea care ne-a fost mamă şi bunică HAVAŞI FLOARE lăsând un gol imens în inimile noastre.
O inimă bună a încetat fulgerător să mai bată la numai 46 ani, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la cel care a fost iubitul nostru soţ şi tată FORA SORIN (SOSO). În aceste momente de sfârşire sufletească îi mulţumim pentru toată dragostea, devotamentul şi sprijinul pe care ni la acordat de-a lungul vieţii. Suntem convinşi că ne va veghea destinele de sus şi ne va proteja mereu. Odihnească-se în pace. Soţia Felicia şi copii Mădălina şi Alin.
Împărtăşesc marea durere a surorii mele Teodora şi a nepoţilor dragi Andra şi Mihăiţă, acum când pleacă mult prea devreme şi fulgerător iubitul vostru soţ şi tată Duti. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică iar pe voi să vă intărească. Sora Felicia Marc împreună cu soţul Vasile Marc.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Meciuri de fotbal și evenimente culturale. Descoperă ce poți să faci în acest weekend în Oradea
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 1 - 3 mai.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Consiliul Județean Bihor vrea bani europeni pentru documentațiile privind modernizarea unui drum din zona barajului Leșu
Consilierii județeni bihoreni au aprobat în ședința ordinară din 30 aprilie hotărârea privind accesarea de fonduri europene destinate pregătirii documentațiilor tehnico-economice necesare modernizării unui drum județean.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ambulatoriul Spitalului Județean va fi mutat din Policlinica Galbenă. Vezi unde se vor face consultațiile
Ambulatoriul de pe Strada Republicii (Policlinica galbenă) își va relua activitatea în cadrul Staționarului II de pe strada Corneliu Coposu (fostul Spital „Dr. Gavril Curteanu”), din 4 mai.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 23 milioane de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare pe mai multe străzi din Oradea
Consilierii locali ai municipiului Oradea au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, două proiecte de hotărâre care vizează modernizarea infrastructurii de utilități pe mai multe străzi din oraș, investițiile depășind de 23 de milioane de lei.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Rețete delicioase pentru savoarea perfectă de vară

Bihon CSM Oradea

„Leii roșii” s-au calificat în semifinalele turneului play off. CSM CSU Raiffeisen a câștigat seria cu FC Argeș
Echipa orădeană s-a impus cu scorul de 79-72  în meciul 3 al seriei cu FC Argeș Basketball, contând pentru sferturile de finală din cadrul turneului play off al Ligii Naționale de baschet masculin.

FC Bihor

FC Bihor a pierdut în ultimele minute lupta din apă de la Voluntari. Finalul meciului a consemnat o accidentare horror
Meciul a început pe o ploaie torențială, care nu a încetat până la final, iar terenul a fost îmbibat din belșug cu apă, pe alocuri existând băltoace.

Cultură

Festivalul Zilele Sfântul Ladislau nu se va organiza anul acesta. Ediţia cu numărul 14 se amână pe anul viitor
Evenimentele culturale ale festivalului au întărit prin evenimentele culturale, la fiecare ediţie, spiritul de comunitate.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Val de susținere după ce Hadrian Borcea și-a anunțat intenția de a demisiona pentru că a fost prins băut la volan
Dr. Hadrian Borcea a fost trimis în judecată, fiind cercetat pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. 6

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Consiliul Local Oradea aprobă bugetul pe 2026: 3,37 miliarde lei pentru dezvoltare și investiții majore
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința ordinară de astăzi, bugetul Municipiului Oradea pentru anul 2026, document care stabilește principalele direcții de funcționare și dezvoltare ale orașului în perioada următoare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Teren de peste 11 hectare, vizat de o investiție în parcul Eurobusiness IV. Primarul Birta a primit mandat pentru negocieri
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, hotărârea prin care primarul Florin Birta este mandatat să reprezinte Municipiul Oradea în demersurile de atragere a unui investitor în Parcul Industrial Eurobusiness IV. 1