Cuvintele sunt prea puţine ca să pot să-mi exprim dragostea şi respectul pe care ţi l-am purtat toată viaţa. Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase, plecând dintre noi. Sărutăm acum, pentru ultima oară mâinile care ne-au hrănit, ne-au crescut şi ne-au îndrumat. Dragul nostru tată şi bunic, BOCŞA GAVRIL, din Girişu de Criş. Cât ai trăit te-am iubit, cât vom trăit te vom plânge. Dumnezeu să te odihnească în pace!
Fiul Ovidiu, soţia Carmen şi nepoţii Denisa şi Ianis.
Cu tristeţe în suflete ne despărţim de colegul şi prietenul nostru KASZIBA FRANCISC fost mecanic ACR. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Foştii colegi de la Automobil Clubul Român Oradea.
Cu durere în suflete ne despărţim de dragul nostru cumnat şi unchi, GAVRIL BOCŞA din Girişu de Cris. Suntem alături de sora Leana şi copiii Monica şi Ovidiu cu familiie.
Un sincer gând de alinare sufletească pentru Cici şi Silvia, cu familiile lor, în aceste momente de mare durere şi tristeţe, la plecarea spre veşnicie a mamei dragi, AURORA VESA.
Sincere condoleanţe familiei Kasziba, acum, când se desparte de cel care a fost soţul, tată, socrul şi bunicul drag, KASZIBA FERENC.
Gânduri de alinare şi întreaga noastră compasiune pentru voi, Cici şi Silvia, la marea durere pricinuită de decesul mamei dragi şi naşei noastre, VESA MARIA AURORA.
Nu se poate înţelege cât de grea e despărţirea decât atunci, când o fiinţă dragă pleacă de lângă noi.
Timpul s-a scurs ca o adiere de vânt, dar a lăsat în urma lui durerea şi un dor nestins. Nimeni şi nimic nu pot şterge durerea din noi, pe care o purtăm de 6 luni, de când a plecat prematur dintre noi scumpa noastră PAŞCA VIORICA.
Ne alăturăm durerii dr. Viorel Corbu, cauzată de decesul dragului său tată. Sincere condoleanţe! Colectivul Farmaciei Via Sana şi Vitamina.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Antrenorul secund al FC Bihor, Viorel Domocoș, ne-a transmis primele sale impresii după tragerea la sorți din grupele Cupei României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Utilajul de dragare folosit în această perioadă pe Crișul Repede va fi transportat la Cernavodă, pentru a fi utilizat în intervențiile desfășurate pe Dunăre în contextul nivelului foarte scăzut al fluviului.
Cultură
Primul film anunţat din program este o comedie neagră în regia lui Tudor Giurgiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Termoficare Oradea S.A. anunță prelungirea perioadei în care este întreruptă furnizarea agentului termic pentru prepararea apei calde de consum, din cauza lucrărilor de remediere a avariilor identificate la rețeaua termică de transport de pe strada Vasile Alecsandri.
România
Șoferii sunt obișnuiți cu sancțiunile pentru depășirea vitezei maxime, însă Codul Rutier prevede amenzi și pentru cei care circulă nejustificat prea încet.
Cultură
În acest an, spectatorii vor avea ocazia întâlnirii cu câteva dintre marile debuturi din istoria cinema-ului mondial.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultimele patru zile, 18-21 august, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a 32 de incendii de vegetație uscată, mărăciniș și fond forestier, izbucnite pe raza mai multor localități din județul Bihor. În urma acestor incendii, au fost afectate peste 90 de hectare de teren, pe care se aflau vegetație uscată, mărăciniș, lăstăriș, litieră, livezi și baloți de paie.
FC Bihor
FC Bihor va disputa sâmbătă, 22 august, meciul din deplasare cu CSM Olimpia Satu Mare, contând pentru etapa a 4-a din Liga 2. Se vor întâlni două echipe aflate în mare criză de puncte, care nu au cunoscut încă satisfacția victoriei în noua ediție de campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor va impune temporar restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj pe drumurile județene pe care le administrează, în contextul temperaturilor foarte ridicate anunțate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Femeia este suspectată că ar fi făcut o procedură de mărire a buzelor cu acid hialuronic, deși nu avea pregătirea sau calificarea necesară pentru astfel de intervenții.
6