Nu mai puţin surprinzătoare sunt scorurile mici obţinute de PD-L şi de PSD în cele două mari dispute. Vom încerca să identificăm câteva dintre mutările politice care au dus la acest deznodământ pe scena politică bihoreană.
Inspiraţia PNL
Analizând rezultatele alegerilor locale de duminică s-ar putea spune că PNL este marele câştigător al simpatiei alegătorilor bihoreni. După 12 ani de la victoria liberalului Mihai Sturza, candidatul CDR pentru Oradea, liberalii revin la conducerea capitalei de judeţ, reuşind, în premieră, chiar eventul, Primărie – CJ. S-ar putea crede că revanşa peneliştilor este rezultatul muncii de partid din cei opt ani care s-au scurs de la plecarea, în condiţii puţin onorante, a ultimului liberal din Cabinetul 1 al Oradiei. În fapt, la nivel local, singura mişcare remarcabilă a acestui partid, a cărui imagine a fost indisolubil legată în ultimii 10 ani de tutela fraţilor Micula, a fost impunerea lui Ilie Bolojan ca prefect al judeţului. Fără această mişcare, PNL Bihor nu ar fi rămas decât un partid la flacon de 10 procente.
Omul providenţial
Cu seriozitatea sa, atingând adeseori graniţa rigidităţii, fostul consilier aleşdan s-a suprapus aproape până la identificare cu portretul robot al politicianului ideal imaginat de conştiinţa publică. Fermitatea cu care a dus până la capăt ceea ce şi-a propus, fără a ceda coteriilor atât de obişnuite în lumea politică l-au impus, aproape fără rezerve în postura de om providenţial al PNL Bihor. Cine îşi închipuie că acest lucru a fost de ajuns pentru a fi purtat pe braţe de peneliştii bihoreni către fotoliul de primar este, însă, cel puţin naiv. Bolojan a trebuit să îşi joace până în ultima clipă cartea popularităţii, forţând, spre disperarea conducerii judeţene, desprinderea sa şi a listei de consilieri din zona prejudecăţilor legate de părinţii spirituali ai organizaţiei judeţene. Rămâne de văzut dacă această desprindere a fost una reală sau una declarativă. De la înălţimea celor 50,4% obţinuţi în alegeri, plus rolul incontestabil de „locomotivă” a partidului, acest lucru ar trebui să fie doar o formalitate pentru Ilie Bolojan, om care ar fi câştigat alegerile chiar şi din postura de candidat al unei asociaţii de locatari din Velenţa.
Ce au fost…
Marele perdant al alegerilor de duminică este, cu certitudine PD-L. Având în Petru Filip un candidat la postura de primar pe viaţă al Oradiei, pediştii, acum cu liberalii dizidenţi în coadă, au visat multă vreme la hegemonia permanentă asupra urbei de pe malurile Crişului. Nici nu aveau motive de îngrijorare, în condiţiile în care Filip s-a întors, în 2000, după patru ani de pauză, realmente triumfător la Primăria Oradea. Mai mult, după mandatul somnolent al lui Sturza, orădenii au fost uimiţi de viteza cu care se succedau evenimentele pozitive pentru oraş. Apariţia hypermarket-urilor, modernizarea bulevardelor şi a principalelor străzi, plus o mulţime de alte investiţii au reaşezat pentru o vreme Oradea în superliga oraşelor din România.
Şi ce-au ajuns!
Dincolo de scandalurile mai mari sau mai mărunte care au erodat imaginea partidului, două ar putea fi momentele majore care au punctat începutul prăbuşirii PD-L Bihor.
Prima, „modernizarea”, în fapt, urâţirea – în dispreţ total faţă de orădeni şi de tradiţia oraşului – a arterei pietonale din centru, lucrare care a developat la vedere ceea ce unii au numit gaşca de interese din jurul palatului din Piaţa Unirii. Iar a doua, perioada lungă în care playmaker-ul Filip a pendulat între Primărie şi Parlamentul European. Vrând-nevrând, în tot acest interval, primarul a părut mult mai preocupat de perspectiva mandatului la Bruxelles decât de soarta micului Paris de pe Peţa. Aspect conştientizat şi de pedişti, a căror repoziţionare însă a fost total aiurea în câmpul bătăliei electorale. După opt ani consecutivi de guvernare locală, puşi în faţa unui contracandidat viabil, ei nu au găsit altă strategie decât să îşi exhibeze public disperarea că vor pierde Oradea. Bineînţeles că au obţinut exact efectul contrar a ceea ce şi-au propus, ajungând în cea mai neagră opoziţie din istoria organizaţiei judeţene. Bilanţ provizoriu: înfrângere la Oradea, înfrângere la CJ, în ambele cazuri fără nicio şansă la subterfugii de genul viceprimar, respectiv vicepreşedinte. Lista cu victimele colaterale rămâne deschisă…
UDMR, la răscruce
Nici UDMR nu a ieşit strălucit din urnele cu voturi ale bihorenilor. Fără a exagera rolul alternativei radicale pentru electorii de etnie maghiară – PCM nu este decât o replică în oglindă a PRM – udemeriştii au ajuns să tragă ponoasele celor 12 ani în care au defilat la braţ cu toate formaţiunile de la guvernare, indiferent din ce zonă a eşichierului politic veneau acestea. Trecerea Uniunii prin budoarele Puterii cu toate formaţiunile importante, de la stânga la dreapta, şi-a arătat până la urmă „roadele”. Electoratul maghiar, considerat a fi cel mai disciplinat în cabina de vot, s-a molipsit de apatia conaţionalilor majoritari. Absenteismul masiv al etnicilor unguri a dizolvat optimismul UDMR Bihor, favorită certă pe hârtie la preşedinţia Consiliului Judeţean înainte de alegeri. Chiar dacă nu reprezintă o tragedie – să nu uităm că o iminentă alianţă cu PNL reprezintă o majoritate zdrobitoare, atât în CL, cât şi în CJ, başca posturile de viceprimar(iţă) şi vicepreşedinte la judeţ – semieşecul Uniunii ar trebui să le dea de gândit liderilor filialei bihorene.
Există chiar temerea că, interpretând într-o cheie greşită rezultatele scrutinului local, e posibil ca UDMR Bihor să îşi radicalizeze discursul. Lucru aproape imposibil de realizat, având în vedere că acest lucru, pe lângă faptul că ar afecta climatul de convieţuire europeană specific Bihorului, nu ar servi nici intereselor maghiarimii, fie că vorbim despre cetăţeanul de rând, fie despre liderii comunităţii.
PSD, eternul învins
În ceea ce priveşte PSD Bihor şi rezultatele acestuia în alegerile locale, mulţi ar putea bănui de masochism această formaţiune politică. Independent de tendinţele şi trendurile politice la nivel naţional, pesediştii bihoreni par condamnaţi să trăiască la periferia zonei de decizie în Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor. Este foarte greu să impuţi cuiva din organizaţiile locale acest lung şir de eşecuri. Mai degrabă explicaţia ar putea veni dinspre Bucureşti. Formaţiune politică în care descentralizarea puterii este cel mai puţin vizibilă, PSD plăteşte în Bihor factura pentru repulsia alegătorilor locali faţă de personajele de tristă amintire ale ultimelor două decenii care încă populează conducerea partidului. Resuscitările în momente de criză ale pensionarului Ion Iliescu, respectiv ale celui mai vânat vânător, Adrian Năstase, nu fac decât să îngroape speranţele de mai multe procente ale pesediştilor bihoreni. Dacă la toate acestea mai adăugăm şi opţiunea pentru un candidat la Primărie controversat în interiorul organizaţiei şi perceput ca un personaj şters de către alegători, vom avea majoritatea ingredientelor acestui nefericit cocktail. Practic, singurul atu pe care au mizat pesediştii în aceste alegeri au fost popularitatea, mai mult sau mai puţin verificată a preşedintelui filialei, Mihai Bar, cel care a adus singurul moment de glorie partidului la nivel local atunci când a câştigat pentru un mandat, 1996-2000, preşedinţia Consiliului Judeţean.
PSD a fost şi primul partid care a reacţionat la rezultatele scrutinului, punând punct carierei politice a liderului PSD Oradea, candidatul partidului la alegerile de duminică, Dan Matei. Acestuia i s-a retras până şi poziţia de consilier local pe care o câştigase la locale. Pentru mulţi, dincolo de o pedeapsă pentru scorul dezastruos pe care l-a obţinut, eliminarea lui Matei este şi un semnal către UDMR şi PNL privind intenţiile clare ale PSD de a forma o alianţă locală. După cum se ştie, Matei a fost unul dintre cei care s-a opus alegerii Rozaliei Biro ca primar interimar în luna decembrie a anului trecut.
Valentin Buda
Citiți principiile noastre de moderare aici!