Meciul va avea loc pe Stadionul Iuliu Bodola, cu începere de la ora 12:30.
Conducerea FC Bihor a susținut joi o conferință de presă premergătoare meciului cu ASA Târgu Mureș, la care au participat antrenorul Erik Lincar și jucătorul Ioan Filip.
„După o lungă perioadă de pregătiri, cu jocuri amicale, care pe mine nu mă încântă foarte mult, dar trebuie să le facem , iată că am ajuns la ora primului meci din cele patru care ne așteaptă. Întâlnim o echipă care este foarte aproape de noi, la două puncte, care a făcut transferuri de nivelul primei ligi. În același timp, cred că și noi ne-am mișcat destul de bine, poate că puteam găsi și alte soluții care ne-ar mai fi ajutat, dar per total, cred că suntem o echipă mult mai bună decât cea din anul trecut. Am mare încredere în echipă, mai ales după ceea ce am văzut la băieții mei în această săptămână, o mult mai mare concentrare și preocupare pentru meciul de duminică. În opinia mea, dacă vom reuși să punem în practică tot ce am lucrat și pregătit în ultimele două-trei săptămâni, putem să câștigăm meciul cu ASA Târgu Mureș și să acumulăm încă trei puncte în clasament” a afirmat antrenorul Erik Lincar.
Ioan Filip, unul dintre cei mai experimentați jucători ai echipei FC Bihor, s-a arătat optimist înaintea partidei de duminică.
„Venim după o perioadă de pregătire foarte bună, am beneficiat de condiții foarte bune în Turcia, cu meciuri internaționale, care cresc valoarea echipei. Întâlnim duminică o contracandidată la calificarea în play off. Așteptăm cu nerăbdare meciul cu ASA Târgu Mureș și sperăm să îl câștigăm”, a declarat Ioan Filip.
Antrenorul Erik Lincar speră că echipa sa va avea un nivel de concentrare ridicat și va evita să facă greșeli.
„În aceste patru meciuri vom întâlni echipe foarte bune, contracandidate directe. Important este să greșim foarte puțin, să nu facem erori personale, pentru că fiecare detaliu contează. Trebuie să punem în practică ceea ce facem la antrenamente, ca să nu fim surprinși”, a spus Lincar.
Referindu-se la noii jucători transferați în această iarnă, Erik Lincar consideră că aceștia s-au integrat destul de bine în echipă: „În aceată perioadă de o lună și ceva de când suntem împreună, eu cred că s-au adaptat destul de bine și chiar sunt mulțumit de aportul lor, de modul cum se pregătesc și de evoluțiile lor din jocurile amicale”.
Întrebat câte puncte apreciază că ar trebui să câștige echipa sa în aceste patru meciuri pentru a ajunge în play off, Erik Lincar a declarat: „Niciodată nu am fost un bun matematician și nu fac astfel de calcule. Mă interesează și ar fi minunat să obținem trei puncte duminică. Iar apoi să câștigă meciul care urmează și tot așa în continuare”, a conchis Erik Lincar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!