După un meci frustrant, antrenorul Erik Lincar a tras concluziile:
„Din păcate, față de jocul de acasă, am avut mulți jucători care nu s-au ridicat la nivelul unei partide de play-off. După primele zece minute am început să cedăm, parcă ne-am și speriat puțin. Evoluția noastră nu a fost una care să mă mulțumească. Cred că ocazia cea mai clară a partidei a fost a lui Boiciuc, când a scăpat singur cu portarul. Dacă reușeam să marcăm atunci, poate obțineam toate punctele sau măcar un punct. Ei au marcat tot după o centrare, într-un joc în care ambele echipe au apelat mult la mingi lungi. Dezamăgirea mea este că tot primim gol. În momentul în care în fiecare joc încasezi, înseamnă că avem o problemă. Până acum am reușit de multe ori să marcăm mai mult decât adversarul, dar pot apărea momente în care nu mai ești la fel de eficient și atunci situația se complică”, a declarat Lincar pentru site-ul oficial al clubului.
Tehnicianul orădean a comentat și faza din minutul 30 când Stahl a fost faultat pe linia careului de 16 metri: „Sunt un antrenor realist și nu o să ies să spun că ne-au furat arbitrii. Maniera de arbitraj nu m-a încântat în totalitate, dar noi trebuia să marcăm la ocazia lui Boiciuc. Consider că, pe lângă acea fază de la 16 metri, tot noi am avut situațiile mai periculoase”.
Pentru FC Bihor urmează duelul de pe teren propriu cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, programat sâmbătă, la care e de așteptat ca Stadionul Iuliu Bodola să fie cât mai plin.
„Știam încă din iarnă că ne așteaptă patru jocuri cu încărcătură maximă. Sunt meciuri foarte dificile, cu echipe care luptă pentru play-off. Trebuie să fim mult mai disciplinați, mai încrezători și să avem o calitate mai bună în joc dacă vrem să obținem puncte. Așteptăm suporterii cu drag la stadion. Avem nevoie de ei, de încurajarea lor. Trebuie să fim împreună, mai ales în momentele dificile. Dacă vom avea sprijinul suporterilor, sunt convins că băieții se vor ridica la un nivel foarte bun și vom lupta pentru cele trei puncte”.
https://www.bihon.ro/fc-bihor/verdict-amanat-fc-bihor-oradea-a-pierdut-pe-final-si-mai-are-nevoie-de-un-punct-pentru-a-fi-matematic-in-play-off-5200156/
Citiți principiile noastre de moderare aici!