BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
FC Bihor
FC Bihor Oradea versus Unirea Ungheni. „Suporterii să se aștepte la mai multe rezultate pozitive”

FC Bihor Oradea versus Unirea Ungheni. „Suporterii să se aștepte la mai multe rezultate pozitive”

De Teodor Biriș
la 21 February 2025 12:08 Reactualizat la: 21 February 2025 13:06

FC Bihor Oradea versus Unirea Ungheni. „Suporterii să se aștepte la mai multe rezultate pozitive”

Ioan Filip în acțiune FOTO: TEODOR BIRIȘ
21 February 2025 12:08 Reactualizat la: 21 February 2025 13:06
Vremea testelor a trecut, iar de sâmbătă fotbaliștii de la FC Bihor intră apăsat în „sesiunea” de examene.
Scris de Teodor Biriș - Vremea testelor a trecut, iar de sâmbătă fotbaliștii de la FC Bihor intră apăsat în „sesiunea” de examene.

Trimite articolul

X

Din sezonul regulat mai are de jucat patru meciuri, cu Unirea Ungheni (acasă), CS Afumați (deplasare), FC Voluntari (a) și Ceahlăul Piatra Neamț (d), după care va începe play-out-ul. Obiectivul final este menținerea în Liga 2 și un joc menit să atragă publicul la stadion.
Primul examen oficial va fi sâmbătă, la ora 11:00, cu Unirea Ungheni, vechea cunoștință de la barajul de tristă amintire din 2023. Va fi primul joc de pe teren propriu al FC Bihor care nu va fi televizat, așa că fanii echipei și pasionații de fotbal sunt așteptați în tribunele Stadionului Iuliu Bodola. Se anunță un duel aprig disputat, ambele echipe fiind în partea a doua a clasamentului, FC Bihor Oradea (locul 15) având un punct în plus față de Unirea Ungheni (locul 17).

„Încheiem o perioadă de pregătire în care s-a lucrat bine şi sperăm să reluăm campionatul cu un rezultat pozitiv. Trei puncte sunt importante, e important să începem bine şi sper să facem asta în meciul cu Ungheni. Am văzut echipa din Ungheni în ultimele meciuri, este o echipă de posesie, care încearcă să construiască, o echipă cu un antrenor rutinat. Au făcut şi ei achiziţii, dar sper ca noi, la ora jocului, să fim mai buni, jucăm şi acasă, avem avantajul propriului teren şi sper să ne impunem. Important e ce jucăm noi, dar suntem atenţi şi la adversar, care sunt o echipă de posesie”, a declarat antrenorul Gheorghe Ghiţ, în cadrul conferinței de presă.

„Au jucat la nivel superior și aduc plusvaloare”

Pentru a întări echipe pentru partea a doua a sezonului au fost transferați cinci jucători: portarul Iulian Anca-Trip, fundașul central Francois Yabre, fundașul stânga Dan Panait, mijlocașul ofensiv Desley Ubbink, toți jucători cu experiență, inclusiv a primei ligi, care ar trebui să aducă un plus în exprimarea echipei, în special cei trei jucători de câmp. Lor li se adaugă un tânăr de 20 de ani, Laurențiu Maxim, care va crește concurența pe posturile de jucători under 21.

„Jucătorii nou-veniţi s-au integrat foarte bine. Ei au jucat la nivel superior și aduc plusvaloare. Preocuparea noastră cea mai mare a fost să îi aducem la un nivel fizic cât mai bun şi să ne ajute încă din prima etapă”, a spus Gheorghe Ghiț.

Gheorghe Ghiț și Ioan Filip FOTO: TEODOR BIRIȘ

Prezent la conferința de presă, experimentatul Ioan Filip, unul dintre cei doi căpitani ai FC Bihor, consideră că echipa orădeană are un plus de valoare.
„A fost o perioadă bună de şase săptămâni, în care ne-am pregătit bine. Am avut multe meciuri amicale, am putut să punem la punct unele detalii cu jucătorii nou-veniţi. Au venit câţiva jucători buni, sperăm să ne ajute. Sâmbătă vom întâlni o echipă a Ungheniului mai omogenă, pot să zic, fiindcă ei nu au schimbat foarte mult, dar trebuie să ţinem cont şi de valoarea noastră care pe hârtie cred că e mai mare, doar că trebuie să arătăm şi acest lucru pe teren”, a afirmat Ioan Filip.

„Suporterii să se aștepte la mai multe rezultate pozitive. Suntem datori față de ei, pentru că nu prea i-am bucurat la meciurile de pe teren propriu având doar două victorii cu FC Argeș și Chindia. Îi asigurăm că vom da totul și vom încerca să câștigăm fiecare meci. Avem un plus de valoare față de prima parte a campionatului și suntem și mai puternici. Au venit jucători cu istoric la prima ligă, dar trebuie să arătăm. Toți s-au integrat foarte bine, Desley (nr. Ubbink) deschide bine jocul, e incredibil, Francois (n.r. – Yabre) organizează bine apărarea, e puternic, agresiv, Dan (n.r. – Panait) are centrări bune, clar…o să arătăm mult mai bine”, a declarat Filip.

Accesul spectatorilor pe stadion va fi permis de la ora 9:30, iar casieriile din ziua meciului vor fi amplasate la Poarta 4 și vor fi deschise tot de la ora 9:30.
Copiii cu vârsta până în 14 ani au accesul gratuit, ia linkul pentru achiziția online a biletelor este următorul: https://www.bilete.ro/fc-bihor-oradea-cs-unirea-ungheni/.

20 de marcatori
FC Bihor a susținut șapte jocuri de pregătire în care a înregistrat 6 victorii și o înfrângere. Orădenii au marcat 34 de goluri, înscrise de 20 de jucători (plus autogolul lui Gilbert Narh de la CSM Sighet) și au primit 5. Golgheterii din meciurile test au fost Andreas Chirițoiu – 6 goluri și Ioan Hora – 4 goluri. De remarcat că 6 dintre echipele adverse au fost din Liga 3 din Ungaria și România, plus CS Oșorhei din Liga 4 Bihor. Modulul tactic cel mai des folosit a fost 1-4-1-4-1, care în mod normal ar urma să se regăsească și în jocurile oficiale.

Cinci plecări
Dintre jucătorii folosiți în tur nu se mai regăsesc, fiind împrumutați, transferați sau cu acord de reziliere: Rodrigo Garcia Accinelli (32 de ani – folosit în 13 meciuri – 1080 de minute – destinație necunoscută), fundașul central Deniz Giafer (23 de ani – 13 meciuri – 990 de minute – împrumutat la CSC Șelimbăr), fundașul stânga Loren Ioviță (22 de ani – 3 meciuri – 114 minute), mijlocașul David Sala (20 de ani – un meci – 45 de minute – împrumutat la SE Brașov), atacantul Sergiu Jurj (27 de ani – 10 meciuri – 451 de minute – 2 goluri – transferat la CSC Șelimbăr). De asemenea, columbianul Ober Almanza nu mai intră în planul staff-ului tehnic, iar după ce negocierile cu Minaur Baia Mare au eșuat, Luca Tincău a fost reprimit în lot.

Unirea Ungheni s-a pregătit în Antalya
Dacă FC Bihor s-a pregătit pe plan local și a susținut un cantonament la Băile Felix, Unirea Ungheni s-a numărat printre puținele echipe din Liga 2 care și-a permis un stagiu centralizat în Antalya (Turcia). Mureșenii s-au duelat cu echipe din prima ligă din Kazahstan, Uzbekistan sau Kârgâzstan, în care a obținut un egal, restul fiind înfrângeri. Unirea a transferat mulți tineri, mai cunoscute fiind numele internaționalilor de juniori Alin Techereș (18 ani), George Gogescu (19 ani) sau Dominik Șoptirean (19 ani). Lor li se adaugă tineri străini, precum francezul Romain Oller (20 de ani), sud-africanul-cipriot cu rezonanță sârbească Milos Zukanovic (21 de ani) sau camerunezul Moses Yuh (21 de ani).
Din lotul echipei din Ungheni face parte și Andrei Vînău, care a evoluat și la FC Bihor în sezonul promovării.
În meciurile disputate în deplasare, Unirea Ungheni are o victorie, un egal și 5 înfrângeri, golaveraj 6-13.

REZULTATELE FC BIHOR DIN MECIURILE DE PREGĂTIRE
FC Bihor – Minaur Baia Mare 2-0 (2-0). Ioan Filip 23, Alex Băican 38
FC Bihor – Debrecean EAC 2-1 (2-1). Ioan Hora 40, 45 / Kun Akos 24
FC Bihor – Karcag SE 1-2 (0-2). Andreas Chirițoiu 70 / Marius Constantinescu 32, 41
FC Bihor – Crișul Sântandrei 7-1 (4-1). Andreas Chiriţoiu 6, 25, 49, Adelin Nica 9, Robert Curescu 36, Ioan Hora 67, Laurențiu Maxim 80 / Alex Băican 41 autogol
FC Bihor – CS Diosig 6-1 (2-1). Luca Bărbulescu 6, 57, Ioan Hora 17, Andreas Chiriţoiu 66, Andrei Gal 69, Alesio Caushaj 89 / Andrei Cherman 38
FC Bihor – CSM Sighetu Marmației 5-0 (2-0). Gilbert Narh 14 autogol, Desley Ubbink 24, Gelu Gitye 56, Andreas Chiriţoiu 84, Albert Stahl 89
FC Bihor – CS Oșorhei 11-0 (6-0). Luca Tincău 9, 17, Asadbek Mirzazhonov 11, 87, Răzvan Gunie 14, 60, Andrei Moga 22, Adelin Nica 27, Ionuţ Ban 73, Darius Oşvat 78, Denis Szebeni 85 penalty.

Claudiu Keșeru: „Îmi doresc o echipă agresivă, dinamică și dominantă”

Trimite articolul

X
Taguri:
FC Bihor ,
Gheorghe Ghiţ ,
Ioan Filip ,
liga 2 ,
meci ,
Unirea Ungheni
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Reguli noi pentru comercianți de la evenimentele publice din Oradea: înscrieri online, licitații pentru spații și amenzi de 7.000 de lei
    Consiliul Local Oradea a aprobat, în cadrul ședinței ordinare din 25 iunie, noul regulament privind înscrierea comercianților la evenimentele publice organizate sau co-organizate de Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fostul agent de frontieră care a primit șpagă pe Revolut și-a recunoscut faptele. Ce pedeapsă a propus Parchetul Bihor
    Fostul agent de Poliție de Frontieră Alexandru Marius Dulău, cercetat de Parchetul Bihor într-un dosar de luare de mită, a admis că a comis faptele de care a fost acuzat și a încheiat un acord de procurorul de caz din cadrul Parchetului Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel Oradea: avertisment pentru un notar acuzat că a autentificat o procură semnată în fals de un profesor
    Notarul orădean Dan Dumitru Ogășanu a primit, joi, un avertisment din partea unui complet al Curții de Apel Oradea, care a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei într-un dosar în care acesta a fost inculpat pentru fals intelectual şi complicitate la uz de fals.

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă - Zona Ogorului + comunele Sânmartin/Hidișelu de Sus/Drăgești/Ceica/Lăzăreni

    BIHON CAO

    Întreruperi și scăderi de presiune ale apei potabile din cauza lucrărilor la pasajul de pe Centura Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Modificări în regulamentul de funcționare a păcănelelor din Oradea. Consilierii locali au respins autorizațiile mai multor săli din oraș
    La solicitarea Direcției Poliției Locale, consilierii locali orădeni au aprobat două modificări la regulamentul privind funcționarea sălilor de jocuri pe raza municipiului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cu ochii pe pepeni! Unde se vor putea vinde în Oradea și ce amenzi riscă cei care agață marfa pe ușile deschise ale magazinelor
    Consilierii locali orădeni au votat mai multe modificări la Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților în zone publice, aprobat prin HCL nr. 48/2025. 1

    Educație

    Programul grădinițelor pe timpul verii. Unde pot fi înscriși copiii în Bihor
    Pentru a asigura continuitatea actului educațional și îngrijirea copiilor în condiții optime, unitățile de învățământ preșcolar vor funcționa prin alternanță în lunile iunie, iulie și august.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X