Atât FC Bihor cât și CSM Reșița vizează un loc de play-off, poziție pe care momentan o ocupă echipa antrenată de Dorinel Munteanu, locul 4 cu 21 de puncte din 7 victorii și 3 înfrângeri. „Rosso-neri din Banat” au 3 victorii și o înfrângere în meciurile jucate în deplasare, golaveraj 7-5, în timp ce „roș-albaștrii” n-au pierdut niciun joc acasă, 3 succese și 2 remize, golaveraj 10-2.
„Întâlnim un adversar foarte bătăios, exact după felul și asemănarea domnului Dorinel Munteanu. O echipă ambițioasă, care nu renunță niciodată și dacă noi, la ora jocului, nu ne vom ridica din punct de vedere al combativității la cel mai înalt nivel, cu siguranță vom avea mari probleme. Asta le-am transmis jucătorilor mei, că va fi un meci de luptă, mai ales că se preconizează ploaie ca și la jocul cu cei de la Bacău. Sincer, dacă rezultatul ar fi la fel, 1-0, nu m-ar deranja deloc”, a prefațat întâlnirea cu reșițenii antrenorul Erik Lincar.
Tehnicianul este convins că încrederea jucătorilor a crescut după acest două victorii legate, iar următoarea ar trebuie să fie în fața unei grupări care a câștigat ultimele două jocuri disputate la Oradea, pe vremea lui Aragolaza, iar FCB s-a impus în ultima confruntare, în Valea Domanului, cu Lincar pe bancă în 6 decembrie 2025.
„Îmi doresc să rămânem la fel de redutabili pe teren propriu. Dacă e să ne luăm după statistică, nici noi nu reușisem să câștigăm până acum la Dumbrăvița sau în trecut nu reușisem să-i batem pe cei de la Steaua. Lucrurile astea se pot schimba oricând. Ceea ce îmi doresc de la jucătorii mei, să fie foarte ambițioși. Reșița e o echipă foarte solidă din punct de vedere fizic. Mizează mult și pe fazele fixe și atunci va trebui să ne ridicăm la un nivel înalt”, a mai spus Lincar.
Față în față cu fosta echipă
Portarul Iustin Chirilă a apărat în prima parte a anului 2026 la CSM Reșița, fiind utilizat în 7 meciuri.
Iustin a recunoscut că simte o motivație suplimentară când evoluează împotriva fostei echipe: „Da, desigur. De fiecare când joc contra unei echipe la care am evoluat în trecut, am o ambiție mai mare, aș putea spune și sper să obținem toate cele trei puncte”.
La FC Bihor, internaționalul U21 împrumutat de la U Cluj are statistici bune, din cele 8 meciuri de campionat în care a fost titularizat, în 5 nu a primit gol, ultimele două jocuri fiind cu FC Bacău și CSC Dumbrăvița.
„Nu stau să mă gândesc la evoluțiile mele din trecut, sper să o țin tot așa, să continui să progresez și sper să am cât mai multe meciuri fără gol primit, cât mai multe puncte și cât mai multe victorii” a completat portarul.
Joi se anunță 17 grade dar și averse de ploaie, astfel că nu prea multă lume va lua drumul Stadionului Iuliu Bodola.
„Nu vă mai zic că așteptăm lumea la stadion, că sunt sincer: se anunță o vreme ploioasă, mohorâtă, și chiar doar adevărații suporteri poate o să vină. Sperăm că cei care vor fi în fața televizorului să ne susțină și să le ofere jucătorilor toată energia pozitivă de care au nevoie”, a conchis Lincar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!