„Roş-albaştrii” învaţă din greşeli. Dacă în vară au avut un program „subţire” de meciuri de pregătire, în această iarnă FC Bihor îşi va măsura forţele cu nouă echipe. Printre acestea se numără şi două formaţii din prima ligă, FC Botoşani şi ACS Poli Timişoara.
Membru în AGA CS FC Bihor, Dumitru Voloşeniuc crede totuşi că echipa nu va avea emoţii cu retrogradarea.
Noul antrenor Alexandru Pelici încearcă să salveze FC Bihorul de la retrogradare cu trei jucători cu care a mai lucrat.
Antrenorul va fi ajutat de Roberto Ivan, Călin Cheregi – secunzi, și de Florin Berța – antrenor cu portarii.
După ce au încheiat turul de campionat, micuții fotbaliști născuți în anul 2003 de la FC Bihor s-au delectat cu diferite jocuri în cadrul complexului Oradea Shopping City.
Vineri, 6 decembrie, s-a oficializat despărțirea dintre antrenorul principal Gheorghe Ghiț și CS FC Bihor.
Meciul cu nigerienii de la Luceafărul a fost ultimul pe banca tehnică a FC Bihor pentru Gheorghe Ghiț.
După o lungă perioadă FC Bihor a obţinut din nou o victorie la scor. Orădenii au dispus cu 5-1 (1-1) de echipa de nigerieni antrenată de Mircea Fodor şi Florin Negrea, care joacă în Liga 4 sub denumirea Luceafărul Oradea.
Sezonul oficial s-a încheiat, dar jucătorii de la FC Bihor nu au intrat încă în vacanţă.
Echipa orădeană va avea o iarnă extrem de grea după eșecul suferit pe terenul unei contracandidate la evitarea retrogradării.
powered by Surfing Waves
România
O tranzacție importantă se pregătește pe piața media din România. Grupul Clever a semnat un acord pentru preluarea integrală a Doğan Media International, compania care deține Kanal D, a anunțat luni Orlando Nicoară, directorul Clever EAD, grupul care deține și site-ul Cotidianul.ro.
BIHON Sport local
Nouă sportivi de la Maxim Fighting Oradea, cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, au participat la competiția Cezar Pro Fight, desfășurată la Alba Iulia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care a fost implicat un pieton s-a produs luni după-amiază, în centrul Oradiei, la ieșirea de sub pasajul din Centrul Civic, în apropierea Podului Dacia.
Economic
Proiectul de hotărâre, elaborat împreună cu Ministerul Energiei, a fost publicat în transparență decizională și vizează prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere.
BIHON Sport local
Campionatul Național de Karate Tradițional ESKU s-a desfășurat la Ploiești în data de 25 octombrie cu 647 de sportivi de la 34 de cluburi din țară.
BIHON Sport local
Localitatea Betfia, comuna Sânmartin, a găzduit în zilele de 24 și 25 octombrie Campionatul Național de Cros și Ștafetă Mixtă, una dintre competițiile importante din calendarul atletismului românesc.
Economic
Curtea Constituțională a stabilit că hotărârile pronunțate în apel în litigiile de asigurări sociale soluționate potrivit vechii legi a pensiilor rămân definitive și nu pot fi atacate cu recurs. Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial din 23 octombrie 2026.
Bihon CSM Oradea
Echipa noastră va susține marți, 27 octombrie, meciul cu campioana en titre a Italiei, Pro Recco, în etapa a doua a Grupei B din cadrul European Aquatics Water Polo Champions League.
Cultură
Spectacolul este o coproducție a Trupei Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria și a Trupei Szigligeti, în regia Ioanei Păun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A furat o mașină, a condus-o din Bihor până în Arad, unde a fost implicat într-un accident în care un minor de 14 ani a murit, iar alți trei au fost răniți. A primit o pedeapsă educativă, dar care nici acum, la cinci ani de la tragedie și la doi ani de la pronunțarea hotărârii definitive, nu poate fi pusă în executare.
1
FC Bihor
Fotbaliștii antrenați de Erik Lincar au plecat luni de la Oradea și vor reveni abia sâmbătă seara, după ce vor fi jucat cele două meciuri programate săptămâna asta, marți în Cupa României, sâmbătă în Liga 2.