În urma declarațiilor apărute recent în spațiul public, formulate de domnul Cătălin Sărmășan, FC Bihor Oradea consideră necesare o serie de clarificări, în vederea unei informări corecte a suporterilor și a opiniei publice.
1. Referitor la implicarea financiară în club
FC Bihor Oradea nu a beneficiat de aport financiar direct din partea domnului Cătălin Sărmășan. Eventuale contribuții invocate nu au fost realizate în cadrul structurii actuale a clubului.
2. Referitor la veniturile din transferuri
Afirmația conform căreia clubul ar fi încasat „peste 500.000 euro” din transferurile intermediate de domnul Cătălin Sărmășan este vădit exagerată și lipsită de corespondent în realitatea financiar-contabilă a clubului.
Această afirmație poate fi contrazisă în mod direct prin documentele oficiale și evidențele contabile ale FC Bihor Oradea, care reflectă situația reală a veniturilor.
Veniturile obținute de club din astfel de operațiuni sunt generate în baza regulamentelor aplicabile, ca urmare a faptului că jucătorii au fost legitimați și/sau formați în cadrul clubului. Prin urmare, acestea reprezintă drepturi legale ale FC Bihor Oradea, iar nu rezultatul unei intervenții individuale.
Totodată, subliniem că astfel de venituri – provenite din transferuri, compensații de formare sau procente din revânzare – reprezintă mecanisme standard și obligatorii în fotbalul profesionist, aplicabile tuturor cluburilor, neputând fi prezentate ca realizări personale sau ca un „favor” generat de o anumită persoană.
3. Referitor la afirmațiile privind rezilierea contractelor și bugetul clubului
Afirmațiile conform cărora încetarea unor raporturi contractuale ar fi fost determinată de dorința unor persoane de a nu fi asociate cu numele domnului Sărmășan sau de necesitatea reducerii bugetului sunt nefondate.
Deciziile privind structura lotului au fost adoptate exclusiv pe criterii sportive, în urma evaluărilor interne, în concordanță cu obiectivele clubului.
În ceea ce privește afirmațiile referitoare la suportarea unor obligații financiare de către domnul Sărmășan, clubul nu poate confirma existența unor astfel de plăți realizate în numele sau pentru FC Bihor Oradea.
4. Referitor la rolul în construcția lotului
Clubul FC Bihor Oradea recunoaște contribuțiile tuturor persoanelor implicate în diferite etape ale proiectului sportiv, însă acestea trebuie raportate corect la contextul competițional.
În perioada în care echipa activa în Liga 4 și Liga 3, transferurile de jucători s-au realizat în condițiile specifice acestor eșaloane, unde nu se practică, în mod uzual, plata unor sume de transfer, indemnizații de instalare sau comisioane de intermediere.
Prin urmare, situația prezentată nu reprezintă o excepție, ci reflectă realitatea generală a acestor ligi. Evoluția echipei către Liga 2 este rezultatul unui efort colectiv, susținut de finanțatori, staff tehnic și jucători.
5. Referitor la afirmațiile privind cheltuieli medicale
Afirmațiile conform cărora domnul Cătălin Sărmășan ar fi suportat cheltuieli de medicație sau recuperare pentru jucători ai FC Bihor Oradea sunt nereale.
Clubul a asigurat în permanență toate costurile aferente îngrijirii medicale și recuperării sportivilor, în condițiile și prin serviciile puse la dispoziție de club.
Este important de precizat că jucătorii au libertatea de a apela și la alte variante de tratament sau recuperare, în afara celor oferite de club, însă aceste opțiuni sunt realizate pe cheltuiala proprie. Acest lucru reprezintă un procedeu uzual în fotbalul profesionist, iar dreptul jucătorilor de a alege astfel de servicii nu poate fi îngrădit.
Totodată, astfel de demersuri se realizează, în mod normal, în strânsă colaborare și sub coordonarea medicului sportiv al clubului, pentru a asigura coerența procesului de recuperare și protejarea sănătății sportivului.
Nu există evidențe sau documente care să ateste implicarea financiară a domnului Sărmășan în acest sens.
6. Referitor la dezvoltarea Academiei FC Bihor
Afirmațiile privind existența și performanțele unei academii consolidate în perioada invocată nu corespund realității reflectate în evaluările oficiale ale Federației Române de Fotbal.
Academia FC Bihor nu a fost inclusă în clasificările FRF în anii anteriori, procesul real de organizare și aliniere la standardele federale începând ulterior.
În anul 2024, Academia a obținut prima clasificare oficială, cu un punctaj de 35,1 puncte, iar în prezent a ajuns la 60,59 puncte în clasificarea națională, ca rezultat al unui proces recent de dezvoltare și investiții.
În prezent, Academia FC Bihor numără peste 430 de copii legitimați, iar în perioada iunie 2025 – prezent, în afara ultimelor grupe provenite de la CSM Oradea, au fost înscriși peste 50 de copii noi, ceea ce confirmă creșterea organică și atractivitatea proiectului sportiv.
Această evoluție reflectă un proces real, susținut și măsurabil, realizat în baza unor criterii obiective, și nu poate fi atribuit retroactiv unor perioade în care structura nu era recunoscută oficial în sistemul de evaluare FRF.
7. Referitor la caracterul „dezinteresat” al implicării
Caracterizarea implicării domnului Cătălin Sărmășan ca fiind „dezinteresată” necesită o nuanțare corectă.
Activitatea de reprezentare și intermediere a jucătorilor este una profesională și reglementată, implicând în mod inerent interese directe sau indirecte. În acest context, prezentarea exclusivă ca demers altruist nu reflectă pe deplin natura acestei activități.
În mod concret, realitatea din teren arată că astfel de activități includ identificarea și direcționarea jucătorilor către alte structuri sportive.
Astfel, în perioada recentă, mai mulți jucători de perspectivă formați în cadrul clubului, din generațiile 2009, 2010 și 2011, au fost transferați către academii cu care existau relații de colaborare și conexiuni profesionale în proximitatea domnilor Cătălin Sărmășan și Stelian Farcău, inclusiv către Academia Csíkszereda.
Printre aceștia se regăsesc jucători precum Hegeduș Cristian, Șeitan David, Oșvat Darius, Murgui Mario și Debreti Milan.
Subliniem faptul că aceste transferuri au avut loc în etape de formare incipientă, anterior momentului în care clubul putea consolida relațiile contractuale pe termen lung cu acești jucători, ceea ce a limitat capacitatea clubului de a proteja și valorifica pe deplin propriul proces de dezvoltare sportivă.
Aceste situații sunt fapte verificabile și nu pot fi prezentate, în mod obiectiv, ca expresia unei implicări exclusiv „dezinteresate”.
8. Referitor la afirmațiile privind formarea jucătorului Arsenie Mocan
FC Bihor Oradea respinge încercările de minimalizare a rolului clubului în dezvoltarea jucătorilor proprii, inclusiv în cazul lui Arsenie Mocan.
Formarea unui sportiv de performanță este rezultatul unui efort comun, în care familia are un rol important, însă la fel de esențială este contribuția clubului, prin asigurarea cadrului organizat de pregătire: antrenamente, staff tehnic calificat, participare în competiții oficiale, infrastructură și integrarea progresivă în circuitul de performanță.
Evoluția Academiei FC Bihor, reflectată în creșterea semnificativă a punctajului în clasificarea FRF, confirmă existența unui sistem funcțional și performant de dezvoltare a jucătorilor.
De asemenea, jucătorii au permanent libertatea de a-și alege parcursul sportiv. Faptul că Arsenie Mocan a continuat să evolueze în cadrul FC Bihor reprezintă o confirmare a condițiilor oferite și a încrederii în proiectul clubului.
Promovarea și menținerea în echipă se realizează exclusiv pe criterii de performanță sportivă.
În încheiere – FC Bihor Oradea își reafirmă angajamentul pentru transparență, profesionalism și dezvoltare sustenabilă și consideră esențial ca informațiile prezentate în spațiul public să fie corecte, verificabile și în concordanță cu realitatea.
Impresarul Cătălin Sărmășan: „Consider nepotrivite afirmațiile lui Erik Lincar”
Citiți principiile noastre de moderare aici!