BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Sport local
Impresarul Cătălin Sărmășan: „Consider nepotrivite afirmațiile lui Erik Lincar”

Impresarul Cătălin Sărmășan: „Consider nepotrivite afirmațiile lui Erik Lincar”

De Teodor Biriș
la 19 March 2026 12:07 Reactualizat la: 19 March 2026 15:44
2 Comentarii
19 March 2026 12:07 Reactualizat la: 19 March 2026 15:44
Vizat de antrenorul Erik Lincar în unele declarații făcute în conferința de presă ținută miercuri, impresarul orădean Cătălin Sărmășan a reacționat cu o postare pe pagina personală de facebook. Agentul FIFA a explicat situația tinerilor portari Arsenie Mocan și Ianis Maghiar, ambii internaționali de juniori.
Scris de Teodor Biriș - Vizat de antrenorul Erik Lincar în unele declarații făcute în conferința de presă ținută miercuri, impresarul orădean Cătălin Sărmășan a reacționat cu o postare pe pagina personală de facebook. Agentul FIFA a explicat situația tinerilor portari Arsenie Mocan și Ianis Maghiar, ambii internaționali de juniori.

Trimite articolul

X

 

„Pe Erik Lincar, actualul antrenor al clubului FC Bihor l-am considerat mereu un om echilibrat, corect și profesionist. Discursul pe care l-a ținut azi (n.r. – miercuri) la conferința de presă mă face să cred că poate m-am înșelat în ce-l privește. Încerc să-i găsesc o scuză prin faptul că poate nu cunoaște întreaga realitate a lucrurilor”, și-a început Sărmășan postarea, după care a făcut anumite precizări, pe care le redăm mai jos.

Situația portarului Arsenie Mocan: „ Cererea lui a fost și este una cât se poate de decentă pentru un jucator care a confirmat deja”

„Pe jucătorul Arsenie Mocan nu l-a crescut antrenorul de portari, așa cum declara Erik Lincar. L-au crescut părinții lui și i-au susținut ani de zile majoritatea cheltuielilor pentru ca el să poată face sport de performanță. Taxa lunară către FC Bihor, transport, echipament, alimentație corespunzătoare, prezența la turnee, abonament la sala de forță, preparator fizic, ghete de fotbal, mănuși etc. Ideea că FC Bihor i-a oferit vitaminizare, de parcă numai lui i-a oferit, e deplasată. Dar ca să o lămurim și pe asta, i-a oferit vitaminizare în trei rânduri. În rest și-o plătește el, așa cum face și cu alte cheltuieli care ar fi trebuit să cadă în sarcina clubului.
Afirmațiile că prin promovarea lui în poarta echipei de seniori i s-a făcut un mare favor și că antrenorul și-a asumat riscul pierderii postului în club prin promovarea lui sunt absurde. Arsenie și-a câștigat locul în echipă prin propria muncă și prin competență, o demonstrează prestațiile lui foarte bune. Nu a existat riscul ca Erik Lincar să-și piardă postul, ca dovadă că alți portari nu au performat la fel de bine ca Arsenie și antrenorul lui FC Bihor e același.
Arsenie Mocan a spus mereu că nu se pune problema să nu-și prelungească înțelegerea contractuală cu FC Bihor. El își dorește acest lucru și în momentul de față, doar că nu în condițiile propuse de FC Bihor. Cererea lui a fost și este una cât se poate de decentă pentru un jucator care a confirmat deja și care merită respectul clubului, iar cuantumul cerut de el se situează sub 50% din cât câștigă în acest moment alți colegi de echipă.
Afirmația lui Erik Lincar că „s-ar putea să mă gândesc dacă mai joacă” nu-i face deloc cinste, pentru că nu e normal ca un jucător să fie amenințat că nu va mai juca doar pentru că nu e de acord cu condițiile contractuale propuse. Arsenie are contract cu FC Bihor până în 30/06/2027, își dorește să prelungească pe o perioadă și mai mare și nu a afirmat niciodată că vrea să plece de la club”, spune impresarul orădean.

Plecarea portarului Ianis Maghiar la Rapid București

„Plecarea portarului Ianis Maghiar la Rapid nu i se datorează impresarului cel rău, ci a felului cum a fost înțeles de către club procesul de instruire a jucătorului. Atât eu cât și părinții lui am semnalat clubului în mai multe rânduri că Ianis nu beneficiază de antrenamente de portari, lucru obligatoriu pentru dezvoltarea lui. Mă pot aștepta să nu se recunoască acest lucru, dar există mărturia lui Ianis că săptămani întregi nu s-a antrenat absolut deloc cu antrenorul de portari. Pentru a nu-și pune în pericol cariera, Ianis a decis cât se poate de logic să plece la un alt club, care să-i ofere condițiile necesare de dezvoltare”, a explicat Sărmășan.

„Paradoxul e că și Erik Lincar a plecat de la FC Bihor la o vârstă fragedă”

Agentul orădean consideră că ideea că tinerii jucători trebuie să rămână la FC Bihor pentru că au fost legitimați de mici este incorectă.

„Așa cum am precizat în cazul lui Arsenie Mocan, părinții sunt adevărații investitori și au dreptul să gestioneze cum găsesc de cuviință cariera fiului lor. Paradoxul e că și Erik Lincar a plecat de la FC Bihor la o vârstă fragedă, așa cum au făcut și alți jucători legitimați la FC Bihor care apoi au performat la alte cluburi. Ca Zeno Bundea, Claudiu Keșeru, Cosmin Bărcăuan etc. Ce s-ar fi întâmplat cu cariera lui Erik Lincar dacă nu ar fi plecat la Bordeaux și apoi la Steaua, nu putem știi. Ce știm e că, până la urmă, decizia lui s-a dovedit a fi inspirată, ca dovadă rămân performanțele obținute cu cluburile amintite mai sus. Niciun jucător nu pleacă în mod conștient de la bine la rău”, a mai punctat Cătălin Sărmășan.

„Prin transferurile jucătorilor pe care le-am realizat clubul a încasat peste 500.000 euro”

Impresarul a venit și cu lămuriri suplimentare pentru cei care „din dorința de a arunca vina în curtea altuia, s-a lansat ideea ca eu aș fi vinovat pentru unele nereușite ale lui FC Bihor. Stau oricând cu argumente solide în fața celor care mă acuză, până atunci să spunem lucrurile până la capăt:

1. Impresarul cel rău a fost unul din cei câțiva oameni de bine care au decis să se implice total dezinteresat în reînvierea clubului FC Bihor. În urmă cu 5 ani, exista doar CSM Oradea, un club care gestiona o activitate de juniori fără absolut nicio performanță. Din dorința de a repune fotbalul orădean acolo unde îi este locul, m-am implicat total, atât cu multă muncă, energie, bani aduși de acasă, cât și prin atragerea și implicarea câtorva oameni competenți. Strict din dorința de suflet ca într-o zi FC Bihor să existe din nou pentru orădeni.

2. Împreună cu Șerban Sere și Stelian Farcău, am construit un proiect care să înceapă cu o academie importantă, pe care apoi să se clădească viitoarea echipa de seniori, care să parcurgă în timp toate etapele de la Liga V la Superliga României. Academia a început să dea roade într-o perioada relativ scurtă, dovada fiind cele doua finale de Cupa României jucate. În ce privește echipa de seniori, se știe deja parcursul ei de la zero la Liga 2, merit exclusiv al finanțatorilor, jucătorilor și staff-ului tehnic. Contribuția mea a fost prin transferul unor jucători care s-au dovedit a fi importanți în realizările sportive ale echipei, cu precizarea că pentru niciunul dintre jucătorii aduși nu s-au plătit sume de transfer sau indemnizații de instalare, iar subsemnatul nu a încasat niciun comision.

3. Prin transferurile jucătorilor pe care le-am realizat clubul a încasat peste 500.000€ (n.r. – Patrick Gânțe, Luca Popa, Denis Șandro, Jason Kodor, Mark Kovacs și Andrei Gheorghiță), fapt ce nu s-a mai întâmplat și nici nu se va mai realiza vreodată în fotbalul românesc, la nivel de Liga 4 și Liga 3, eșaloane în care evolua atunci echipa. Faceți un exercițiu de imaginație și vedeți cum s-ar fi descurcat clubul fără acei bani. În plus, cheltuielile pentru realizarea acestor transferuri au fost suportate de subsemnatul, fără să percep niciun fel de comision pe toata perioada în care am colaborat. Adică mai mult decât voluntariat!
4. În perioada în care clubul a traversat momente grele din punct de vedere financiar, am suportat cheltuieli de medicație și recuperări după accidentări pentru jucători de la prima echipa și juniori.

5. După finala primului baraj de promovare in Liga 2, la cererea expresă a unor oameni care nu-și doreau asocierea cu numele meu și au cerut micșorarea bugetului, am fost de acord să intermediez rezilierea de contract a șase jucători reprezentați de mine, fără niciun fel de compensație din partea clubului. Câțiva din ei nu și-au primit nici măcar restanțele integral și le-am suportat eu, doar ca să nu afecteze imaginea clubului. Lista poate continua cu multe altele, dar nu e subiectul acestei postări.

„Acestea fiind spuse, consider nepotrivite afirmațiile lui Erik Lincar. Tot ajutorul necondiționat pe care l-am acordat clubului a fost din dorința de a face ceva pentru orașul în care m-am născut și în care locuiesc. Iar dacă nu are cunoștință despre lucrurile bune făcute, poate fi și pentru că în perioada respectivă Oradea nu era interesantă pentru el. A devenit azi, când datorită oamenilor care ne-am implicat atunci când FC Bihor nu mai exista, el și câteva persoane din club au acum un loc de munca decent”, a încheiat Cătălin Sărmășan.

Un Erik Lincar dezlănțuit: „Nu mai putem să ne batem joc de acest club, gata s-a terminat!”

Trimite articolul

X
Taguri:
Arsenie Mocan ,
catalin sarmasan ,
Claudiu Keşeru ,
cosmin barcauan ,
erik lincar ,
FC Bihor ,
Ianis Maghiar ,
impresar ,
reacșie ,
Zeno Bundea
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. minulake says:
    March 19, 2026 at 3:20 pm

    De preferat ar fi sa iti iei jucatorii si sa plecati din Bihor.

    Reply
    • Marius says:
      March 19, 2026 at 6:49 pm

      De ce? Pentru ca spui tu? Multi fotbaliști buni nu au avut nici o sansa acasa. Asa ca ciocu mic papagalule.

      Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Economic

    ANAF verifică veniturile din străinătate: contribuabilii riscă impunere din oficiu dacă nu declară corect
    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că va transmite notificări contribuabililor în cazul în care apar neconcordanțe între veniturile raportate de autoritățile fiscale din alte state și cele declarate în România.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 25 iunie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 25 iunie.

    România

    Fără copii după buletin la ghișeu? Instituțiile ar putea fi obligate să verifice singure datele cetățenilor
    Românii ar putea scăpa de necesitatea de a duce la ghișeu copia după buletin ori dovada adresei de domiciliu.

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă - Zona Ogorului + comunele Sânmartin/Hidișelu de Sus/Drăgești/Ceica/Lăzăreni

    BIHON CAO

    Întreruperi și scăderi de presiune ale apei potabile din cauza lucrărilor la pasajul de pe Centura Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Nu am griji. Am o Toyota. Yaris Cross începând de la 22.377 €
    Ai Toyota, nu ai griji! Consum mic, fiabilitate, siguranță și 10 ani garanție.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Primarul Florin Birta, despre noul stadion: „municipiul Oradea își va asuma cota de cofinanțare de 25%”
    După tumultoasele lupte politice din ultimele săptămâni, primarul Florin Birta a evidențiat pasul înainte făcut în perspectiva construirii noului stadion de 16.000 de locuri în Oradea. După zece luni de contestații, constructorul desemnat inițial își va putea duce planul. Lucrările ar urma să înceapă în primăvara anului 2027, dar până atunci trebuie mutată și Grădina Zoologică.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Tragedie în Bihor. Un adolescent a murit înecat după ce a ieșit la scăldat alături de un prieten
    Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 24 iunie.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X