„Cred că a fost cel mai uşor meci al nostru din ultimele şapte. Totuşi, să nu se înţeleagă că victoria a fost obţinută în paşi de tango. Ne-am propus să jucăm la aşteptare, preferând o aşezare mai defensivă. Până la urmă am realizat ce ne-am propus: trei puncte.
Am mai spus-o şi o repet, în aceste ultime etape nu mă interesează deloc impresia artistică, prefer rezultatul”, a spus Kiss, care nu s-a aşteptat ca Liberty să piardă la o diferenţă aşa de mare la Cluj.
Întrebat dacă va fi păstrat ca antrenor principal în eventualitatea că FC Bihor va promova, Kiss a spus că nu se gândeşte la acest aspect „Am contract până în 30 iunie. Ce va fi după aceea vom vedea. Până atunci mai sunt două etape şi, poate, meciurile de la baraj”, afirmă antrenorul orădean.
Foro, jucător important
Adus de la ISCT în iarnă, mijlocaşul dreapta Marius Foro se dovedeşte a fi cel mai reuşit transfer din ultimii ani realizat de FC Bihor. Fotbalistul a fost lăudat de antrenorul Kiss şi după victoria de la CFR Timişoara: „Foro este golgeterul din retur al echipei, cu patru goluri înscrise. Este tipul de jucător care poate decide un meci printr-o execuţie. A marcat goluri frumoase şi foarte importante”.
Joi, Foro s-a antrenat separat, acuzând unele probleme musculare. Doctorul Nicolae Mal a dat asigurări că mijlocaşul va fi apt pentru meciul cu Unirea Sânnicolau Mare. În schimb, atacantul Vali Grigore va rata confruntarea cu fosta echipă, deoarece la Timişoara a primit al patrulea cartonaş galben şi este suspendat o etapă.
Intrare liberă
Conducerea clubului a decis ca spectatorii să intre gratuit la ultimul meci de pe teren propriu susţinut de FC Bihor cu Unirea Sânnicolau Mare. „Aş vrea să văd tribunele cât mai pline după această serie de victorii. Haideţi la fotbal, că merită, acesta este mesajul meu pentru bihoreni”, afirmă preşedintele Sătmăreanu.
Chiar dacă obţin şase puncte în aceste ultime două etape, FCB mai are nevoie pentru a promova direct de încă un pas greşit al salontanilor de la Liberty, care vor întâlni Gloria II. „Bistriţa, dacă vine cu X jucători de la prima echipă, va fi mai puternică, dar nu ne interesează. Noi vrem să câştigăm meciurile noastre. Dacă va fi îndeajuns va fi bine, dacă nu, asta e. Când depinzi şi de alte rezultate e mai greu”, crede Kiss.
Teodor Biris
Trimite articolul
Xsa piarda Liberty cu bistrita e f. probabil. Bihorul e singura care are fatza de A asa k trebuie sa joace la victorie cele 2 meciuri care au ramas. bafta..totul depinde de voi
Cum de le-o venit mintea la cap condecerii sa mai lase dincand-in cand un meci cu intrarea libera!Sa vedeti acum cata lume o sa fie….Bravo Bihoru!acum meritati RESPESCT!Tineti-o tot asa!!!Ne vedem in A!HAI BIHORU!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Bravo!!!Asa va vrem!!!Hai Bihoru in div.A!!!!!!!!
Bihoru!!Bihoru!!!hai bihoru hai bihoru ole ole ole!!!1,2,3 si Bihor,Bihor,Bihor!!!!oooooooo!!bihoru!!
cred ca o sa promovam, pentru ca avem un nivel mai bun decat ceilalti din “B”, dar cred ca la anul avem nevoie de trei patru jucatori care au mai multa experienta in “A” ca sa nu cadem inapoi in “B” dupa numai un an.