Meciul, care s-a desfăşurat pe terenul “Milcovul” din municipiul Focşani, a început cu o dominare clară a bancarilor dar în minutul 19 băcăuanul Gabriel Doltea a deschis scorul pentru moldoveni.
La pauză scorul a rămas 0-1 însă la cinci minute după reluarea meciului Claudiu Drăgan egalează iar în minutul 68 Cătălin Cursaru marchează pentru 2-1.
În minutul 71 bancarii ratează majorarea scorului prin Herea care, rămas singur cu portarul, şutează în transversala porţii.
Meciul se încheie cu scorul de 2-1 după ce în minutul 87 băcăuanul Roby Verdeş retează şi el o ocazie importantă pentru moldoveni.
Meciul a fost urmărit de aproximativ 300 de spectatori, printre care patronul FC Naţional, Constantin Iacob şi de fostul antrenor al bancarilor Marin Dună. “Nu pot să spun că sunt mulţumit de scor dar important este că am reuşit să batem. Am învins dar mai avem mult de lucru, acum, după schimbarea antrenorului”, a spus Iacob după meci.
La rândul său noul antrenor al bancarilor, Jean Vlădoiu a apreciat jocul elevilor săi.
“Nu am avut timp să pregătim acest meci dar băieţii au jucat bine. Au avut o repriză secundă extraordinară şi acest lucru îmi dă mare încredere. Au jucat extraordinar şi îi felicit”, a spus Vlădoiu care a precizat că va rămâne la FC Naţional până în iarnă şi că nu va face schimbări de lot.
“Ne luptăm pentru că locul echipei nu este cel real. Avem un lot valoros şi va trebui, uşor, uşor să urcăm acolo unde ne este locul. Este foarte greu dar eu spun că voi reuşi”, a explicat antrenorul bancarilor.
Vlădoiu a mai spus că bancarii îşi vor juca până la capăt şansa lor din Cupa României.
“Avem acest obiectiv pe care nu-l neglijăm şi putem să participăm într-o cupă europeană cu puţin noroc”, a mai spus Vlădoiu.
În ceea ce priveşte campionatul, antrenorul bancarilor a spus că echipa va avea meciuri grele însă nu se pune problema retrogradării.
“Este foarte greu dar nu imposibil. Sperăm ca FC Naţional să fie una dintre surprizele campionatului”, a mai spus Vlădoiu. Pe de cealaltă parte Cristi Popovici, antrenorul moldovenilor a declarat că elevii săi nu au crezut că pot trece de Naţional.
“Cred că jucătorii mei s-au speriat de numele FC Naţional, fiind mult mai tineri. Am luat două goluri pe lejeritate şi nu pot contesta victoria celor de la Naţional”, a declarat Popovici.
Meciul a fost arbitrat de Augustus Constantin şi de asistenţii Nicolae Megheşan şi Cătălin Savu. Observatorul partidei a fost Paul Costaş.
Debut cu dreptul pentru Vladoiu
<p>FOCŞANI - FC Naţional i-a învins pe moldovenii de la FCM Bacău cu 2-1 (0-1) într-o partidă contând pentru şaiprezecimile Cupei României-Timişoreana la fotbal. Bancarii, aflati la primul meci sub comanda lui Jean Vladoiu, au intors meciul si au reusit sa mearga mai departe.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un adolescent care s-a dus să încaseze de la Poșta din Băile 1 Mai alocația sa și a fraților săi a trecut prin clipe de spaimă, după ce un bărbat i-a furat trotineta și i-a smuls din buzunar banii pe care tocmai o ridicase.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Mă numesc Ica și sunt «băiețelul tatei»”, se prezintă Ica Bacter. A absolvit Facultatea de Drept (licenţă şi master) și Facultatea de Științe Economice - Contabilitate, ambele la Universitatea din Oradea. „La finalizarea studiilor, am realizat că îmi place ceea ce am studiat, dar nu mă definesc ca persoană. Așadar, am pus pe pauză domeniul juridic pentru a putea fi aproape de ceea ce iubesc: interacțiunea cu oamenii şi animalele”.
Bihon CSM Oradea
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” a găzduit sâmbătă meciul dintre CSU Oradea și CSM Oradea, contând pentru etapa a 8-a, prima din returul Superligii Naționale de polo pe apă.
BIHON Sport local
Campania de consolidare a lotului continuă la CS Bihorul Beiuș. După portarul Mihai Oneț, fundașul Luca Hadadea, mijlocașii Alexandru Mare și Ionuț Hebriștean, clubul din Beiuș a mai parafat două transferuri.
România
Ordonanța de urgență care modifică reglementările din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor a fost publicată în Monitorul Oficial și promite să schimbe radical modul în care sunt avizate și autorizate proiectele publice și private.
BIHON Sport local
Crișul Sântandrei și CS Bihorul Beiuș au susținut sâmbătă noi meciuri de verificare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!