Sansele stelistilor la titlu s-au diminuat serios, pe fondul unei lipse de rezultate pe toate fronturile. Criticile lui Gigi Becali au dus la schimbari drastice in lotul Stelei, dar efectele au fost negative.
Pasa proasta pe care o traverseaza “ros-albastrii” a fost confirmata de prestatia slaba din partida nebuna de la Galati, acolo unde moldovenii au reusit ceea ce izbutisera si “galacticii” de la Real Madrid cu cateva zile inainte: sa bata Steaua. Meciul s-a jucat cu garda jos, ambele formatii irosind numeroase oportunitati de gol.
Condusi cu 1-0, prin golul marcat de ex-stelistul Baciu in minutul 53, elevii lui Olaroiu au egalat imediat prin Thereau (min. 58), dupa care au organizat un concurs de ratari. A urmat lovitura de gratie cu doar opt minute inainte de fluierul de final, cind Jula a reluat spectaculos o minge respinsa aiurea de Cernea, inlocuitorul gafeurului Carlos intre buturile Stelei.
Replica a fost o transversala si o ploaie de cornere ramase fara rezultat pe tabela. Otelul este astfel a patra formatie, dupa Dinamo, Olympique Lyon si Real Madrid, care invinge in acest an echipa din Ghencea.
Nicolae Dica, golgheterul “ros-albastrilor” in acest sezon, a fost “calaul” sperantelor echipei campioane. Ex-pitesteanul i-a scos peri albi antrenorului Cosmin Olaroiu dupa ce a irosit cateva ocazii mari de gol, dintre care patru din pozitie fata in fata cu portarul Cosmin Vatca!
Nici Vali Badea n-a prins o zi mai fericita, ratand, la randul sau, cateva faze importante. Ex-vasluianul a marcat o data, dar reusita i-a fost anulata pe motiv de ofsaid. Cea mai mare ocazie de gol a stelistilor a fost ratata de francezul Cyril Thereau in prelungirile meciului.
Atacantul a reluat cu capul, dar Cosmin Vatca a avut un reflex senzational, deviind balonul in transversala. Stelistii au solicitat gol, reclamand faptul ca mingea a depasit linia portii.
Otelul a deschis scorul prin Marius Baciu, care a reluat cu capul dupa un corner executat de fostul dinamovist Dorin Semeghin. Ex-stelistul Marius Baciu era omul de numele caruia s-au legat suspiciunile lansate inainte de meci.
Schimbari la Steaua
Dupa ce Gigi Becali, patronul “ros-albastrilor”, a spus ca ar da bani din propriul buzunar numai sa scape de portarul Carlos, antrenorul Cosmin Olaroiu a decis sa-l tina pe banca de rezerve pe portughez. C
Cornel Cernea, inlocuitorul lusitanului, a avut o prestatie pigmentata cu cateva gafe si a dovedit ca nici el nu face fata cerintelor unei echipe de talia Stelei. Fostul portar al Otelului a respins mingea exact pe fruntea lui Emil Jula inainte de golul al doilea.
Cosmin Olaroiu a schimbat sistemul de joc al campioanei. Criticat in dese randuri ca este un antrenor defensiv, tehnicianul stelist a inceput partida cu toti oamenii de atac in primul unsprezece.
El a folosit o formula cu doi inchizatori, Ovidiu Petre si Sorin Paraschiv, iar in fata lor a fost o linie de trei atacanti, cu Daniel Oprita, Nicolae Dica si Vali Badea. Francezul Cyril Thereau a fost varf impins. Jucatorul adus de la Charleroi a marcat al doilea gol de la sosirea in Ghencea.
Suparat pe prestatiile modeste ale lui Klemi Saban si Stelian Stancu, Olaroiu a decis sa-l retraga in postura de fundas dreapta pe Banel Nicolita. Introducerea lui Stelian Stancu a fost o mutare neinspirata. Fostul “student” a gresit in toate fazele importante in care a fost implicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!