Potrivit AFP, teroristul, aflat pe o bicicletă, a detonat bomba pe care o avea asupra lui când unul dintre poliţişti i-a cerut să se oprească.
Atacul s-a produs în centrul unui cartier comercial din metropola cu şapte milioane de locuitori, a informat un ofiţer de poliţie din oraş.
20 de morţi într-un atentat comis în oraşul Lahore-Pakistan
Reactualizat la:
Un atentat sinucigaş comis în centrul unui cartier comercial, lângă Înalta Curte de Justiţie din oraşul pakistanez Lahore s-a soldat cu moartea a cel puţin 20 de persoane, majoritatea poliţişti.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
După un sezon în care a evoluat în Superliga, mijlocașul bihorean Efraim Zoltan Bödő a făcut pasul în prima ligă din Ungaria, unde a semnat cu campioana din sezonul trecut.
Cultură
În noua stagiune publicul este invitat să descopere opere clasice și contemporane, spectacole muzicale, producții realizate pentru sala mare și spațiile studio, precum și spectacole de dans și de teatru de păpuși.
BIHON Sport local
Anunțul a fost făcut de președintele Răzvan Burleanu la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF desfășurată miercuri la Casa Fotbalului. Decizia ar urma să devină operativă din sezonul 2028/2029.
Cultură
Peste 50 producători și creatori români vor aduce la Oradea produse artizanale, delicii inedite și creații realizate în serii mici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!