Lista invitaţilor mai cuprinde oameni de afaceri, în frunte cu Bill Gates, dar şi vedete ca Bono sau Emma Thompson. Dezbaterile vor fi dominate de o temă nedorită şi anume criza financiară mondială care ameninţă să se transforme în Recesiune.
Ministrul american de finanţe şi-a anulat totuşi participarea la Forum pentru a lucra la planul de relansare iniţiat de preşedintele George W.Bush.
În 2007, principalele teme de discuţie de la Davos au fost încălzirea globală, sursele de energie alternativă şi combaterea sărăciei.
A început Forumul Economic Mondial de la Davos
Reactualizat la:
În staţiunea elveţiană Davos începe miercuri cea de-a 38-a ediţie a Forumului Economic Mondial. La discuţii iau parte 2.500 de personalităţi între care se vor afla, ca de fiecare dată, şefi de stat şi de guvern, miniştri şi lideri politici din întreaga lume.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
România
O casă, un apartament sau un teren poate rămâne ani întregi pe numele unei persoane decedate dacă moștenitorii nu au deschis succesiunea.
România
Comisiile juridică și de constituționalitate ale Camerei Deputaților, reunite luni, au dat raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, proiect reexaminat în urma unor decizii ale Curții Constituționale.
România
Accidentele, depășirile periculoase, șoferii agresivi și alte incidente din trafic ajung tot mai des să fie surprinse de camere de bord sau de telefoane.
România
O decizie privind nivelul salariului minim nu poate fi luată în acest moment, termenul pentru prezentarea raportului care va fundamenta nivelul acestuia fiind 20 octombrie, a declarat marți ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, în contextul protestului organizat de sindicate în fața ministerului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 26 august.
Citiți principiile noastre de moderare aici!