Aceasta este prima reuniune de acest fel intre cele doua parti, dupa alegerea lui Christofias in functia de presedinte, in luna februarie.
Cei doi lideri, care vin din cadrul unor formatiuni de stanga, si-au exprimat optimismul in legatura cu ajungerea la un acord. Ambii presedinti au promovat contactele intre comunitatile pe care le reprezinta, dar inca nu este clar cum se vor desfasura discutiile.
Negocierile dintre cele doua parti au fost oprite in 2004, cand cipriotii greci au respins un plan propus de Natiunile Unite si sprijinit de cipriotii turci.
Mehmet Ali Talat este favorabil reluarii negocierilor plecand de la planul ONU, dar Demetris Christofias doreste realizarea unui intelegeri pe baza unui acord din 2006, deoarece proiectul sprijinit de Natiunile Unite a fost respins de 75% dintre cipriotii greci.
Discutiile dintre cei doi demnitari se desfasoara la o locatie a ONU de langa aeroportul din Nicosia si sunt mediate de reprezentantul Natiunilor Unite in Cipru, Michael Moller.
Au inceput negocierile cu privire la reunificarea Ciprului
<p>Noul presedinte al Ciprului, Demetris Christofias, a inceput negocierile cu liderul cipriotilor turci, Mehmet Ali Talat, pe marginea reunificarii insulei, informeaza BBC. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Trecerea de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă poate aduce surprize pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite înainte de 1 septembrie 2024.
FC Bihor
CSM Olimpia Satu Mare și FC Bihor au terminat la egalitate, scor 0-0, în meci contând pentru etapa a 4-a din Liga 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor se află sâmbătă, 22 august, sub cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România sprijină Republica Serbia în gestionarea incendiilor de pădure și vegetație care afectează teritoriul acestei țări. În acest context, nouă pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor – doi ofițeri și șapte subofițeri – au plecat astăzi în Republica Serbia, pentru a participa la misiunea internațională de sprijin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primele trei firme care vor investi în parcurile de specializare inteligentă din Oradea, Aleșd și Ștei au semnat contractele de finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, cu o valoare totală de peste 34 de milioane de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectul privind modernizarea și extinderea Școlii Gimnaziale nr. 1 și a Grădiniței cu program normal nr. 1 din Bulz a ajuns în centrul unei dispute apărute între executivul și legislativul local.
Citiți principiile noastre de moderare aici!