Societe Generale notează că frauda semnalată are un caracter excepţional, atât prin valoare, cât şi prin natura ei. Un trader cu responsabilităţi limitate s-a angajat la efectuarea unor plasamente frauduloase în 2007 şi 2008, depăşind atribuţiile postului.
Beneficiind de cunoştinţele acumulate în perioada în care a lucrat într-un departament administrativ privind procedurile de control, el a reuşit să ascundă plasamentele, printr-o schemă complexă de tranzacţii fictive. Aceste plasamente vor fi eliminate în cel mai scurt timp, pentru a servi intereselor acţionarilor Societe Generale şi pentru a conserva integritatea pieţei.
Activitatea traderul implicat în fraudă a fost suspendată şi banca franceză a iniţiat procedura de concediere. După semnalarea fraudei şi pentru consolidarea bazei de capital, banca franceză a decis că va efectua o majorare de capital în valoare de 5,5 miliarde de euro.
Majorarea de capital a fost subscrisă integral de JP Morgan şi Morgan Stanley. Cu toate acestea, se arată într-un comunicat al BRD remis presei joi dimineaţă, Grupul Société Générale va obţine un rezultat net pentru 2007 cuprins între 0,6 si 0,8 miliarde de euro. Pentru a face faţă situaţiei, Societe Generale a indicat că va proceda la o mărire de capital de 5,5 miliarde de euro.
Soliditatea financiară a grupului nu este deci în niciun caz afectată, iar indicatorii vor rămâne la nivelele prevăzute de standardele internaţionale, şi va acoperi fără dificultăţi efectele negative ale acestui eveniment, se arată în comunicat.
Banca franceză Societe Generale fraudată cu 4,9 miliarde euro
Reactualizat la:
Banca franceză Societe Generale a dezvăluit joi că a fost victima unei fraude de 4,9 miliarde de euro, la care se adaugă 2 miliarde de euro pierderi, în urma crizei creditelor ipotecare.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Redacția Bihon.ro a fost contactată recent de părinții a două poloiste orădene - Sara Dumitru și Francesca Sîvu - care și-au exprimat indignarea cu privire la tratamentul la care sunt supuse fiicele lor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Decizia Primăriei Oradea de a amâna cu aproximativ o oră aprinderea iluminatului public a declanșat un val de nemulțumiri în mediul online.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în cursul după - amiezii zilei de marți, 25 august pentru stingerea a trei incendii de pădure, care se manifestă în Valea lui Mihai, Corbești și Șauaieu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 41 de ani, din județul Mureș, a fost condamnat, marți, de Judecătoria Oradea la 4 ani, 2 luni şi 16 zile închisoare într-un dosar în care a fost anchetat pentru că a amenințat-o cu moartea pe o procuroare care l-a cercetat anterior pentru furt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întreruperea furnizării apei calde se va face începând de miercuri, 26 august, ora 8:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!