Publicaţia Haaretz a prezentat aceste benzi desenate înainte de ziua memorială a Holocaustului de luna trecută. Benzile desenate descriu povestea adevărată a unei mame care a reuşit să scape dintr-un lagăr nazist din Polonia celui de-al Doilea Război Mondial. În unele desene sunt prezentaţi pasagerii polonezi ai unui tren, mulţi dintre ei ţinând în mâini sticle de băutură, hărţuind o tânără.
Aceste benzi desenate au fost republicate joi de cotidianul Rzeczpospolikta, provocând indignare în rândul polonezilor, susţine Piotr Trobniak, purtător de cuvânt al Ambasadei Poloniei de la Tel Aviv. Aceste imagini îi prezintă pe polonezi drept nişte beţivi violenţi. Este o problemă foarte dificilă şi serioasă pentru noi , a comentat el.
Un reprezentant al publicaţiei israeliene Haaretz a respins aceste acuzaţii. Nimeni nu a făcut nici un comentariu asupra poporului polonez în ansamblul său. Aceasta este o descriere satirică a oamenilor care au fost atunci în acel tren, conform relatării unei femei care a trăit acele clipe , a explicat el.
Benzi desenate pe tema Holocaustului
<p>Ambasada Poloniei în Israel a protestat împotriva unor benzi desenate pe tema Holocaustului ce au fost publicate de ziarul Haaretz, argumentând că, în aceste desene, polonezii sunt prezentaţi într-o lumină nefavorabilă . </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
FC Bihor
FC Bihor Oradea s-a duelat în premieră cu CSL Ștefănești, nou promovată în Liga 2, care pierduse cele două jocuri disputate până acum în deplasare la Bacău (0-3) și Reșița (0-2), fără să marcheze vreun gol. Diferența dintre cele două formații a fost evidentă pentru cei care au văzut meciul de sâmbătă disputat pe Stadionul Iuliu Bodola, FCB controlând partida de la început până la sfârșit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 28 august.
Cultură
TIFF Oradea revine în perioada 25-27 septembrie 2026 cu a 9-a ediție, cu filme în avanpremieră, invitați speciali și cine-concerte, desfășurate în locațiile consacrate: Piața Unirii Open Air, Teatrul de Stat Oradea, Filarmonica de Stat și Sinagoga Sion.
Bihon CSM Oradea
Adunarea Generală a Federației Române de Polo s-a desfășurat sâmbătă, 29 august.
România
Toamna începe sezonul curățeniei în curțile românilor. Frunzele sunt strânse, gardurile vii sunt tunse, crengile uscate sunt îndepărtate, iar copacii care au îmbătrânit sau au devenit incomozi ajung, uneori, pe lista lucrărilor de făcut.
România
Unul dintre brandurile românești cunoscute de cosmetice, Gerocossen, a ajuns în atenția autorității pentru protecția datelor după ce compania a fost ținta unui atac informatic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!